Politica

Comănescu şi Perpelea, terorizaţi de cei 36 de câini ai lui Braşoveanu

Locatarii vilelor de pe faleza Olăneştiului trăiesc de patru ani un adevărat coşmar. O vecină, mare iubitoare de animale, deţine 36 de câini, care urlă non-stop, şi la lună, şi la soare, indiferent de anotimp. Respectiva este fiica fostului director Ştefan Braşoveanu, decedat într-un accident de maşină provocat din cauza unei pisici care se ascunse între scaunele maşinii.
Fiica fostului director al SC Acvarim Râmnicu Vâlcea, Ştefan Braşoveanu, îşi terorizează vecinii, zi şi noapte, cu urletele celor 36 de patrupede canine. Vecinii trăiesc în acest calvar de patru ani de zile şi, cu toate că au făcut sesizări peste sesizări la toate instituţiile statului, de la Primărie, până la Poliţie şi Direcţia Sanitar Veterinară, nu au obţinut liniştea mult visată. Sesizările lor au rămas fără răspuns.
Şefii instituţiilor spun că nu au ce să facă, pentru că animalele sunt pe proprietatea reclamantei. Vecinii nu mai înţeleg nimic, pentru că, pe proprietatea cu pricina, stau şi ei, vila de reşedinţă fiind împărţită în mai multe apartamente. Fiica fostului director spune că nu-i pasă de nemulţumirile vecinilor, pentru că este casa ei şi face ce vrea în ea: „Pe banii mei, fac ce vreau. Câinii sunt castraţi, vaccinaţi, care e problema voastră? Sunt în curtea mea, le-am pus gard şi nu au cum să-i mai audă”. Vecinii s-au gândit să o dea în judecată, dar le e frică să nu piardă procesul, fiind apoi obligaţi să plătească şi cheltuielile de judecată.
În zonă, locuiesc şi doi foşti şefi ai administraţiei locale: fostul prefect Mircea Perpelea şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, social-democratul Iulian Comănescu. Niciunul dintre ei nu a apelat la pile pentru rezolvarea problemei. Singura explicaţie ar fi rezistenţa lor la stres.

Dana Nedescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button