Liga IV

Cinci goluri şi trei eliminări în „mină”

Minerul Berbeşti şi Hidroelectra s-au întâlnit sâmbăta trecută în cel mai interesant meci al rundei a IV-a. Deloc obişnuite cu „autobaza” inventată de Sorin Cârţu, ambele echipe au oferit un fotbal de calitate, meciul fiind extrem de spectaculos şi prin prisma numărului de ocazii pe care cele două echipe le-au avut, precum şi în ceea ce priveşte golurile marcate: 5 la număr. Până la urmă, victoria a revenit „ortacilor” lui Vasile Ilinca (3-2), care s-au aflat în permanenţă la conducerea partidei.
Meciul de la Berbeşti s-a evidenţiat însă şi dintr-un alt punct de vedere, de această dată negativ: s-au acordat trei cartonaşe roşii, toate pentru proteste la deciziile arbitrilor. Astfel, au fost sancţionaţi Robert Ilinescu (de la Minerul), respectiv Bogdan Mihalache (portar) şi Alin Savu (ambii de la Hidroelectra).

Vasile Ilinca: „E greu să-i fac pe fotbalişti să joace ceea ce îmi doresc”

Deşi elevii săi au învins în derbiul de săptămâna trecută din Liga a IV-a, antrenorul Vasile Ilinca n-a fost încântat în totalitate de jocul echipei pe care o pregăteşte. „Mai avem mult de lucru, e greu să-i fac pe fotbalişti să joace ceea ce îmi doresc. Şi de această dată am încasat două goluri din neatenţie, ceea ce mă enervează cel mai mult. Nu suntem pregătiţi cum trebuie, iar acest lucru ne costă. Oricum, una peste alta, e o victorie, iar asta contează cel mai mult”, a subliniat Ilinca.
De partea cealaltă, oficialii echipei Hidroelectra au pus înfrângerea de la Berbeşti pe seama numeroaselor ratări, dar şi a eliminărilor. „Nu am fost deloc încântaţi de ceea ce s-a întâmplat la Berbeşti. Pe lângă faptul că am ratat numeroase ocazii de gol, două chiar în ultimul minut de joc, prin Onofrei şi Ceapă, am încasat şi două cartonaşe roşii din motive care nu ar fi trebuit să existe: proteste la deciziile arbitrilor. Chiar şi aşa însă, am dominat jocul în multe momente, inclusiv în perioada în care ne-am aflat în inferioritate numerică pe teren. Dincolo de rezultate, dorinţa noastră este aceea de a deveni o echipă disciplinată, de a ne tura motoarele în perspectiva viitorului sezon, atunci când sperăm să evoluăm în Liga a III-a”, ne-a spus un reprezentant al echipei Hidroelectra.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button