Politica

Cîlea şi Buican negociază formarea unei noi majorităţi în Consiliul Judeţean

Surse din PSD şi PNL susţin că, săptămâna aceasta, Ion Cîlea şi Cristian Buican, liderii judeţeni ai celor două formaţiuni politice, vor finaliza negocierile privind formarea unei noi majorităţi în Consiliul Judeţean.
Cu puţină vreme în urmă, Ion Cîlea, preşedintele PSD Vâlcea, declara că are de gând să respecte înţelegerea cu PD-L atâta timp cât şi democrat-liberalii se ţin de cuvânt. Văzând însă felul în care au fost înlocuiţi şefii instituţiilor descentralizate, social-democratul şi colegii săi par să se fi răzgândit. De altfel, PD-L Vâlcea a încălcat grosolan punctele 3 şi 4 din protocolul semnat la 22 ianuarie 2009, în care se preciza: „3. Vom aplica soluţia conducerii mixte la serviciile deconcentrate” şi „4. Se va da un aviz consultativ reciproc de către preşedinţii organizaţiilor judeţene pentru persoanele cu responsabilitate la serviciile deconcentrate”.
În opinia social-democraţilor, vânătoarea împotriva directorilor PSD este o dovadă a modului extrem de cinic şi brutal în care regimul actual a pregătit declanşarea crizei politice, fiindcă „este imposibil pentru cineva care se află într-o fază de destrămare a acestei coaliţii să poată să găsească, în câteva ore, zile, sute şi mii de oameni pe care să îi numească în mod brutal în mii de funcţii la nivelul administraţiei centrale şi locale”, aprecia Ion Cîlea. El a mărturisit că nu toţi PSD-iştii au fost „uşă de biserică”, dar, în opinia sa, în acest moment s-a instalat, într-o manieră deliberată, o clică de bandiţi, pusă doar pe tras şi ras. În accepţiunea liderului PSD, ceea ce se întâmplă în prezent este foarte periculos pentru ţară. „Toate guvernările au procedat la o suprapolitizare a funcţiilor în administraţie, dar niciodată în România, în 20 de ani, nu s-a procedat cu atâta brutalitate. şi se vede cu ochiul liber că pe ei nu-i preocupă deloc problemele ţării, ci doar să strângă cât mai mulţi bani pentru campanie, să cumpere voturi şi să fraudeze alegerile prezidenţiale”, a adăugat Ion Cîlea care, în semn de mică răzbunare, a deschis un canal de dialog cu PNL, luând în calcul formarea unei alianţe. În condiţiile în care Ion Cîlea ?i Cristian Buican vor ajunge la un acord, de la următoarea şedinţă a CJV, Romulus Bulacu nu va mai ocupa funcţia de vicepreşedinte, postul său fiind oferit cel mai probabil unuia dintre cei 10 consilieri liberali.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button