Liga IVFotbal

Chimia, cinci victorii la rând și continuă numărătoarea. Ovi Creangă (45 de ani), gol de la 40 de metri și altul din lovitură liberă

Chimia traversează o perioadă bună. Sâmbătă, 13 aprilie, a ajuns la a cincea victorie la rând. Are patru în campionat și una în cupă. În șase zile, a disputat trei meciuri. În Liga a IV-a, a câștigat de această dată la Băbeni. Ovidiu Creangă a jucat titular și a înscris două goluri din cele cinci ale formației sale. Unul de la 40 de metri, altul din lovitură liberă.

”Față de meciul din Cupă, lotul a fost subțiat. Au fost mai multe motive pentru care nu am putut aduna toți jucătorii. Să nu uităm că am jucat într-un ritm neobișnuit pentru acest nivel, duminică, miercuri și sâmbătă. Practic, trei meciuri în șase zile. A intevenit și oboseala. În plus, am dat peste o echipă tânără, care aleargă. Cu toate acestea, am mai bifat o victorie. Tzutzy Băgălin a deschis scorul dintr-un șut imparabil, de la 18 metri. Apoi Ovi Creangă, cu un șut lobat, de la 40 de metri (mingea a fost atinsă de portar, dar scăpată în plasă), a dublat avantajul nostru. În partea secundă Georgescu a marcat pentru 0-3. S-a făcut apoi 1-3. A urmat o lovituă liberă de la 23-25 de metri, executată impecabil de același Ovidiu Creangă, la vinclu: 1-4. Apoi au marcat și gazdele frumos, tot de la vreo 40 de metri. Portarul nostru era ieșit dintre buturi și nu a mai putut evita golul – 2-4. Am închis tabela după o combinație reușită. Tzutzy a marcat pentru 2-5 cu o execuție din buza careului. Ne dorim să continuăm pe aceeași linie, să legăm și mai multe rezultate pozitive”, a precizat Gabi Glodeanu, oficialul Chimiei.

 

Articole Similare

Back to top button