Economie

Chimcomplex, cele mai mari creşteri salariale din România… cu 42 %

• prima companie din România care va indexa salariile cu 125% faţă de rata inflaţiei

Comunicat de presă / Chimcomplex, principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, anunţă majorarea semnificativă a salariilor angajaţilor săi începând cu luna februarie 2024, odată cu semnarea unui nou contract colectiv de muncă. “Creşterea record a pachetului salarial cu 42%, în următorii 2 ani, este principala veste adusă de noul CCM. Adaptat la politici fiscale actuale, acesta depăşeşte aşteptările din industrie, aducând cele mai mari creşteri salariale din România. Noul contract colectiv de muncă a fost negociat cu 6 luni mai devreme de data expirării celui actual pentru a veni în sprijinul salariaţilor ale căror venituri au fost impactate de creşterile preţurilor din întreaga economie”, a declarat Ștefan Vuza, Preşedintele Consiliului de Administraţie Chimcomplex. Toate acestea în contextul în care la nivel european creşterile salariale presupun o majorare generală de 5,5%, iar în România media este de 11%.
Noul CCM, prevede mai multe pachete motivaţionale după cum urmează: 10% creştere salarială generală; 24% creştere salarială variabilă printr-un mecanism de ajustare; creştere salarială pentru anul 2025, cu 125% din valoarea inflaţiei pe anul 2024 – fiind prima companie din România ce aplică indexări peste rata inflaţiei cu 125%; Creştere a valorii tichetelor de masă începând cu ianuarie 2024 de la 35 la 40 RON/tichet, respectiv cu 14,3%. Pachetul de sănătate. Toţi salariaţii vor beneficia de abonament medical privat ce va acoperi servicii medicale de înaltă calitate. Acest abonament va cuprinde un set de peste 300 de analize de laborator, consultaţii la medici generalişti şi specialişti, inclusiv servicii de imagistică medicală (ecografii, RMN, CT, etc.), care pot fi accesate în mod gratuit în limita unui plafon de 5.000 lei/salariat/an. Bugetul acordat pentru servicii de sănătate reprezintă 2% din fondul de salarizare. Profilaxia va fi o politică permanentă a companiei, care va susţine fiecare salariat să ducă o viaţă sănătoasă. Compania are încredere că schimbarea comportamentului angajaţilor se va petrece în mai puţin de un an şi accesarea profilactică a serviciilor medicale va deveni un obicei. Bugetul de beneficii flexibile (tichete de vacanţă, costul de transport anual, etc) creşte de la 2.000 lei/an la 3.250 lei/an, respectiv cu 62%. Pachet motivaţional individual cuprinde 3 până la 12 salarii anuale oferit în funcţie de îndeplinirea indicatorilor şi sarcinilor pe care şi le asumă fiecare angajat cu KPI-uri. Pachetul de prime şi ajutoare (care prevede 10 categorii de prime şi ajutoare) va creşte ca fond cu 62% – cea mai mare creştere din economie, din care: 100% creştere a valorii primei de 8 Martie pentru doamne, 100% creştere a valorii primei de 1 Iunie pentru copiii minori ai salariaţilor, Pachet motivaţional pensie privată – pilonul 3 – în negociere individuală. Pachetul ESOP: Chimcomplex a aprobat şi are în derulare un program de bonusare prin acţiuni estimând că în următorii ani angajaţii vor primi acţiuni cu o valoare medie de 40.000 lei/ pers. Chimcomplex a lansat încă din anul 2021 Planul de acţionariat pentru salariaţi – ESOP 2022-2032, un instrument de fidelizare şi de motivare. Toţi salariaţii au primit în 2023 primele 100 de acţiuni gratuite, iar în 2024 un alt pachet de 120 acţiuni va fi acordat angajaţilor, având o valoare în creştere cu 20%. În 2025, pachetul va creşte din nou cu 20% faţă de pachetul de bază, ajungând la 140 de acţiuni/salariat. Pachetele de acţiuni vor creşte cu 20% în fiecare din următorii 3 ani. “Sunt de acord şi sprijin politica Guvernului în implementarea rapidă a politicii de creştere a salariilor în România, iar creşterile spectaculoase oferite de noi la Chimcomplex vor da un semnal puternic pe piaţa muncii! De ce? Pentru că a venit timpul ca România să schimbe modelul “economiei cu salarii mici” cu cel al unei economii performante, deoarece acum avem toate atuurile să facem această repoziţionare strategică. Este adevărat că această nouă politică salarială va aduce şi mult stres, pentru că în paralel trebuie mărită productivitatea muncii, dar această sarcină aparţine antreprenorilor care trebuie să facă investiţii şi managerilor care trebuie să eficientizeze procesele şi să gestioneze eficient noile costuri. Unele dintre fabrici se vor închide, dar efortul repoziţionării României de la o economie cu un cost mic al muncii în cea mai performantă economie din Estul Europei merită tot stresul ce va urma!”, a mai declarat Ștefan Vuza, Preşedintele Consiliului de Administraţie Chimcomplex.
Chimcomplex este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi oxo-alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice, cu 2 platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea. Chimcomplex este o companie cu o tradiţie de 70 de ani, care dezvoltă produse de calitate pentru o viaţă mai bună şi un viitor sustenabil. În anul 2022 Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 2.259 milioane de lei.

Articole Similare

Back to top button