Liga V

Cerna Copăceni – AS 2009 Popeşti 1-5

Meci încheiat în minutul 85

* arbitrul Alin Vlaşcu a fost lovit de un jucător al gazdelor, n-a mai putut continua şi a fluierat sfârşitul partidei mai devreme

După incidentul de la derbiul local din Popeşti dintre AS 2009 şi Experti, când un spectator a aruncat cu piatra şi astfel a determinat întreruperea jocului, formaţia lui Cătălin Sima a trecut din nou printr-o experienţă asemănătoare. Numai că de această dată nu un spectator a provocat scandalul, ci un jucător al echipei din Copăceni, iar formaţia avantajată, dacă se poate spune aşa, după incidentele petrecute pe terenul Cernei, a fost cea din Popeşti.
AS 2009 a ştiut, de altfel, că va avea meci greu cu Cerna, iar previziunile s-au adeverit. Partida a fost tensionată încă din start, iar după 15 minute de joc a apărut şi „sămânţa” de scandal. Delegatul gazdelor, Nelu Văduva, a fost evacuat din incinta terenului pentru protestele şi acuzaţiile aduse centralului întâlnirii. Atmosfera s-a încins, jocul a curs în continuare în favoarea oaspeţilor, astfel că orice decizie a centralului Alin Vlaşcu potrivnică gazdelor putea genera un întreg scandal. Până la urmă acesta s-a produs, meciul fiind încheiat cu cinci minute mai devreme după ce Alin Vlaşcu a fost lovit de un jucător al Cernei Copăceni. Nelu Văduva, delegatul echipei gazdă a povestit cum s-au derulat evenimentele, în opinia sa şi ce anume a dus la întreruperea jocului.
„În minutul 15 a fost un fault şi am protestat pentru că Vlaşcu nu i-a dat jucătorului advers nici măcar un galben. I-am spus şi că ne-a mai mâncat în două meciuri. Pentru acest lucru am fost eliminat din incinta terenului. Am protestat şi am întârziat să mă supun deciziei şi a arătat trei minute. Jocul s-a reluat până la urmă, oaspeţii au deschis scorul, imediat după pauză majorându-şi avantajul. A urmat apoi o nouă fază în care arbitrul a acordat din nou trei minute pentru ca decizia luată să-i fie respectată, deşi eu ştiu că într-un meci, unei echipe, nu i se poate arăta decât o dată trei minute. A fost un penalti pentru oaspeţi, inexistent, în opinia mea. S-a întârziat executarea pentru că nimeni nu dădea mingea pentru a continua jocul. S-a făcut 3-0, apoi 3-1 şi la acest rezultat, în minutul 60, Goga a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene. Scorul a ajuns la 5-1 pentru oaspeţi, însă meciul s-a încheiat înainte de vreme. O altă decizie a lui Vlaşcu a iritat pe toată lumea. Ne-a eliminat încă un jucător, pe Ruiu, tot pentru cumul de cartonaşe galbene. În acel moment s-a petrecut un eveniment nemaiîntâlnit la Copăceni din 1985. Jucătorul eliminat l-a lovit pe Vlaşcu cu piciorul. Acesta a căzut la pământ, am intervenit şi eu, şi căpitanul echipei, Ciolacu, pentru a nu se produce incidente mai grave, l-am apărat şi Vlaşcu a fluierat sfârşitul jocului. Îmi pare rău pentru el ca om, dar nu ca arbitru. Probabil că şi-a meritat soarta. Maniera în care el a arbitrat acest meci a dus la un astfel de deznodământ. Trebuie spus că majoritatea jucătorilor echipei din Copăceni regretă cele petrecute”, a spus delegatul Cernei Copăceni. (L.S.)

Articole Similare

4 Comments

  1. domnule vaduva,am fost mai buni trebuie sa recunoasteti! la 1-5 astea nu sunt motive pe care trebuie spuse la un asemenea ziar! dak diferenta era de un gol ,mai ziceam k arbitru va dezavantajat da` la 5-1….hai s fim seriosi!… forza as

  2. d-le vaduva,am citit interviul care lai dat in arena privind meciul cu as2009 popesti si cred ca ai avut in minte un cu totul alt meci deoarece realitatea a fost cu totul alta eu fiind prezent acolo.In primul rand d-ta ai fost primul care ai amenintat arbitrul de centru strigand la jucatorii tai sa il ia la bataie,sfat care a si fost urmat mai tarziu de jucatori.11 metri pe care l-a avut AS2009POPESTI a fost la scorul de 4-1 si nu la scorul de 2-0 asa cum ati spus.Si nu uitati ca ati avut si d-voastra un 11 metri pe care nu lati putut fructifica avand in vedere ca cei de la popesti au avut in poarta antrenorul lor care de obicei nu joaca portar,scorul in acel moment fiind de 3-0.Si o alta minciuna spusa este aceea
    ca ati sarit in ajutorul arbitrului dupa ce a fost batut lucrul pe care nu lati facut deoarece d-voastra erati dincolo de gard strigand la el ca a cautat-o singur.Eu cred ca arbitrajul a fost corect

  3. as 2009 castiga toate meciurile importante cu ajutorul arbitrilor,dar umbla si la echipele cu care va juca oltetul zatreni

  4. ruiule dai de dracu dak te prinde vlascu in oras,asc ce-ti zic io.nu ai dat in cine trebuia.

Lasă un răspuns

Back to top button