Economie

Câte 25.000 de euro – bani nerambursabili pentru 13 planuri de afaceri, la Măciuca

Primarul Mugur Mărcoianu are veşti extraordinare pentru absolvenţii cursului de competenţe antreprenoriale, din cadrul proiectului european „Măsuri integrate de combatere a marginalizării şi excluziunii sociale în teritoriul GAL Ţinutul Vinului”, implementat de administraţia publică locală împreună cu Liceul Teoretic Măciuca şi SV Oltenia Consult: a fost publicat anunţul de deschidere a apelului pentu proiecte, detalii fiind disponibile la https://primaria-maciuca.ro/images/Anunt_PA.pdf. Cei interesaţi pot depune proiecte până pe 10 iunie inclusiv şi trebuie să mai ştie că documentaţiile lor trebuie să respecte Metodologia de selecţie şi monitorizare a planurilor de afaceri. Nu mai puţin de 13 dintre proiectele depuse vor fi selectate şi vor beneficia de finanţare nerambursabilă prin schema de ajutor de minimis “Implementarea stratgiilor de dezvoltare locală în comunităţile marginalizate din zona rurală şi / sau oraşele cu populaţie de până la 20.000 de locuitori”. Fiecare plan de afaceri poate primi până la 25.000 de euro adică maxim 107.000 lei pentru a fi pus în aplicare.

După cum probabil se ştie, Măciuca este o comună în care, după Revoluţia din 1989, au apărut numeroase modele de business de succes. Este locul de origine al grupului Damila, condus de Dan Niţu şi care cuprinde activităţi foarte variate – de la centre SPA, de agrement şi turism, până la comerţul cu materiale de construcţii şi producţia de ţiglă metalică.

Articole Similare

Back to top button