Diverse

Campioanele au primit diplome de excelenţă din partea Primăriei

* fostelor glorii ale formaţiei chimiste, Luminiţei Dinu, Mariei Torok Duca şi lui Edith Matei, le-a fost conferit titlul de cetăţean de onoare al Râmnicului

Handbalistele de la Oltchim au avut parte de un program încărcat săptămâna trecută. Performanţa obţinută alături de echipa naţională a României la Campionatul European a fost apreciată de întreaga naţiune. Şi la Vâlcea rezultatul fetelor (locul 3 la turneul final din Danemarca şi Norvegia) a fost considerat excepţional, drept pentru care „galacticele” au fost nevoite să răspundă tuturor celor care au dorit să le felicite. CS Oltchim a fost prezent, săptămâna trecută, la Gala Sportului Vâlcean, iar joi, 23 decembrie, în sala de şedinţe a Primăriei Râmnicului. Administraţia  publică locală a oferit câte o diplomă de excelenţă jucătoarelor care s-au întors la Rm. Vâlcea cu medalia de bronz. Au primit diplome de merit jucătoarele: Talida Tolnai, Mihaela Smedescu, Paula Ungureanu (a fost premiată în lipsă, întrucât săptămâna trecută jucătoarea s-a aflat în Belgia, acolo unde a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchi), Oana Manea, Ionela Stanca, Roxana Han, Adina Fiera, Melinda Geiger (absentă de la festivitatea din cauza unei probleme de sănătate), Adriana Nechita, Cristina Neagu şi Valentina Ardean. De asemenea, tot în cadrul emoţionantei şedinţe festive de săptămâna trecută, pentru performanţele deosebite realizate de-a lungul timpului, a fost conferit titlul de cetăţean de onoare al Râmnicului fostelor jucătoare ale Chimistului şi Oltchim-ului: Edith Matei, Maria Torok Duca şi Luminiţa Dinu. „Mori” Duca, cea mai bună jucătoare de handbal a României din toate timpurile, a primit în lacrimi premiul din partea autorităţilor locale. „Suntem aici trei generaţii de jucătoare. Noi, cele mai în vârstă, am pus temelia Chimistului, iar fetele care acum se pot lăuda cu bronzul european, au ridicat vila. Istoria Oltchim-ului se poate compara cu o vilă, cu un palat. Vă urez să puneţi acoperişul, să aduceţi la Vâlcea trofeul Ligii Campionilor. Astfel veţi pune pe această vilă o ţiglă care va rezista peste ani. Sunt extrem de emoţionată. De obicei, astfel de titluri de onoare se acordă post mortem. Mă bucur că am prins în viaţă un astfel de moment şi le mulţumesc celor care au avut această iniţiativă”, a spus Maria Torok Duca.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button