Administratie

Călimăneştiul va fi străbătut de o alee de cură balneară lungă de 3 km

Autorităţile locale din Călimăneşti-Căciulata continuă în această perioadă investiţiile la cele două centre de informare turistică, termenul de finalizare al ambelor amplasamente apropiindu-se cu repeziciune. Centrele sunt amenajate în Călimăneşti, la Casa de Cultură, şi respectiv la Căciulata, la intrarea în parc.
„Un asemenea centru va reprezenta locul de unde toţi vizitatorii sau toţi cei interesaţi de domeniul turistic pot culege informaţii utile, unde pot să primească pliante sau pot să cumpere CD-uri care dispun de o serie întreagă de date care evidenţiază frumuseţea staţiunii Călimăneşti-Căciulata. Centrele vor funcţiona sub stricta supraveghere a autorităţilor locale, iar noi sperăm că acestea vor ajuta la creşterea interesului turistic, pentru că tocmai de aceea facem şi investiţii în acest sens. Dacă staţiunea nu se dezvoltă şi în ceea ce priveşte celelalte ramuri ale turismului, nu doar în cel balnear, Călimăneştiul nu are şanse să arate aşa cum ne dorim”, ne-a precizat viceprimarul liberal Vasile Scîrlea.
De asemenea, până pe 15 septembrie trebuie încheiate şi lucrările la aleea de cură balneară, care va duce turiştii din Călimăneşti în Căciulata, cei 3 kilometri de drum pietonal urmând să treacă pe lângă unele dintre izvoarele importante din aceste staţiuni.
Un alt proiect important care vizează dezvoltarea staţiunii administrată de social-democratul Ilie Amuzan este „Mirajul Oltului”, care implică amenajarea unor piscine, a unui centru SPA, pentru agrement, dar şi pentru tratament, precum şi construirea a două debarcadere, amplasate pe cele două lacuri, Călimăneşti şi Turnu, care vor deveni astfel navigabile. Proiectul are o valoare de 4 milioane de euro, iar din punct de vedere turistic ar putea primi zilnic în jur de 200-300 de oameni sau poate chiar mai mulţi. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button