Liga III

Bîrzan şi Dinu, principalii ”oameni de gol” ai Flacărei. Milosteanu, două reuşite în Liga a III-a

Flacăra Horezu şi Minerul Costeşti ocupă ultimele două locuri în Seria a VI-a a Ligii a III-a. Vor juca în play-out, unde se vor lupta pentru evitarea retrogradării. Flacăra are şanse mai mari să-şi îndeplinească obiectivul. Cele două sunt despărţite în clasament de 10 puncte. Minerul a stat mai prost decât Flacăra în apărare. În atac… cam aceeaşi ”mâncare de peşte”. Costeşti are 11 goluri marcate, iar Horezu 13. Ultima clasată are 10 marcatori. Un singur jucător şi-a trecut numele de două ori pe lista marcatorilor. Este vorba despre Răzvan Milosteanu, probabil fotbalistul din lot şi cu cele mai puţine minute jucate. Marius Vlădoi l-a şi dat exemplu pentru tinerii jucători din lot, care se mulţumesc cu puţin. Unii dintre ei au jucat în două campionate pentru Costeşti şi nu au reuşit să puncteze de două ori. În afară de Milosteanu, pentru Minerul au mai înscris în primele 15 etape ale sezonului: Rădulescu, Diaconescu, Rizea, Gabi Neacşu, Marius Vlad, Nicolaescu, Păun, Casoni şi Kelemen.
La Horezu, lista e mai scurtă, asta pentru că doi jucători au şase goluri. Răzvan Dinu şi Radu Bîrzan, fotbalişti care au şi rămas în lot, după ”curăţenia” anunţată de conducere, au punctat de câte trei ori. Alexandru Traşcă, ajuns recent în Treapt, are două goluri, la fel ca şi Radu Georgescu. Pentru formaţia pregătită de Narcis Enăchescu au mai înscris Burcea, Vişan şi Raul Nistor.

Articole Similare

Back to top button