Liga V

Baremuri mai mici din campionatul viitor?

* la proxima Adunare Generală, delegaţii mai multor echipe din Campionatul Judeţean vor să propună o reducere cu 25 la sută a remuneraţiilor către AJF

Reducerile anunţate de Guvernul României (cu 25 la sută a salariilor şi cu 15 la sută a pensiilor) nu au fost primite cu seninătate de oficialii echipelor de fotbal din Campionatul Judeţean, în condiţiile în care aceştia achită baremurile şi amenzile din propriul buzunar. Mai mulţi oamenii implicaţi în fenomen sunt hotărâţi ca la proxima Adunare Generală, care va avea loc în această vară, să propună micşorarea cu 25 la sută a baremurilor de arbitraj, precum şi a taxelor pe care trebuie să le achite către AJF Vâlcea. Fiind vorba de grupări care sunt susţinute din bugetul primăriilor sau din banii unor oficiali (unii dintre ei fiind chiar pensionari), măsura ar fi de bun augur şi ar duce la o consolidare a situaţiei financiare a mai multor echipe afectate de criză. În caz contrar, din sezonul viitor, s-ar putea consemna mai multe retrageri ale unor formaţii, în special din Liga a V-a.
„Situaţia de pe plan judeţean nu are nicio legătură cu cea de pe plan naţional, în primele trei ligi, acolo unde se învârt bani grei. Aici echipele sunt susţinute din bani proveniţi de la primării sau de la diverse persoane, care au suferit probabil şi ele în urma reducerilor ce vor fi operate de către Guvernul României. Ar fi anormal ca o primărie să aloce în continuare sute de milioane de lei pentru a finanţa o echipă de fotbal, din moment ce funcţionarilor care lucrează în această instituţie li s-au redus salariile cu 25 la sută”, s-a exprimat un oficial al unei formaţii care este susţinută din bugetul primăriei.
În acest moment, la Liga a IV-a, un central încasează 70 de lei, iar asistenţii câte 60, în timp la Liga a V-a baremurile sunt de 60 de lei (arbitrul de centru), respectiv 50 (tuşierii). Dacă se vor opera reducerile respective, ar rezulta următoarele sume: la Liga a IV-a – 55 de lei pentru central, 45 de lei pentru asistenţi, respectiv la Liga a V-a – 45 de lei pentru central, 35 de lei pentru asistenţi. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button