Liga IV

Băbenarii, la al doilea eşec consecutiv pe teren propriu

* în urmă cu două etape, echipa lui Florentin David a pierdut – tot acasă – şi meciul cu Unirea Păuşeşti Măglaşi (5-6)

Două dintre formaţiile care se bat pentru evitarea retrogradării, FC Băbeni şi Lotru Brezoi, s-au întâlnit săptămâna trecută într-o partidă extrem de spectaculoasă, chiar dacă pe parcursul acesteia nu s-a înscris decât un gol. Ratări au existat de ambele părţi, oaspeţii obţinând victoria prin reuşita semnată de Alin Şuldac, la jumătatea reprizei secunde.
Supărat pentru faptul că FC Băbeni a suferit cel de-al doilea eşec consecutiv pe teren propriu, Florentin David ne-a declarat: „Nu înţeleg deloc rezultatele din acest început de sezon, înfrângerile cu Păuşeşti Măglaşi şi Brezoi, ambele pe teren propriu, fiind foarte greu de digerat. Din păcate, e greu de explicat ce s-a întâmplat, mai ales că echipa e aceeaşi din returul sezonului trecut, atunci când s-au obţinut numeroase rezultate pozitive. În plus, ne-am mai şi întărit cu doi jucători, Emil Zaharioiu şi Cristi Gulea. Cu Lotru Brezoi am avut numeroase ocazii, dar mingea parcă nu a vrut să intre în poartă. Noi am fost cei care am primit un gol şi astfel s-a scris istoria meciului”.
Pe băbenari îi aşteaptă încă două meciuri grele, în deplasare la CSM Drăgăşani şi acasă cu Damila Măciuca, aşa că este greu de crezut că ar mai putea face puncte prea curând. (N.C.)

Articole Similare

One Comment

  1. :))=))nu mai st 3 jucatori din cei din ultimele etape din sezonul trecut:strambeanu,negrea si iordanescu.si cel mai important,nu mai e antrenorul :))

Lasă un răspuns

Back to top button