Politica

Autorităţile din Guşoeni au solicitat 1,3 milioane lei pentru rezolvarea problemelor cauzate de calamităţi. Nu au primit nimic! ”E inuman… comportament talibanic”

În ultimele săptămâni de dinaintea căderii Guvernului Cîţu s-au alocat unităţilor administrativ-teritoriale bani pe Situaţii de Urgenţă, dar şi din Fondul de rezervă bugetară. Social-democraţii au acuzat faptul că împărţirea s-a făcut pe criterii politice. Printre comunele sancţionate pentru coloratură politică a celor care o conduc s-a regăsit şi Guşoeni. Pentru rezolvarea problemelor cauzate de calamităţi Primăria Guşoeni nu a primit niciun leu, iar din Fondul de Rezervă aflat la dispoziţia Guvernului, 50.000 lei, spre deosebire de localităţile liberale din mediul rural, care au primit sume cuprinse între 200.000 (un singur caz) şi 700.000 lei. Primarul Nicolae Concioiu consideră că este de-a dreptul inuman ce s-a întâmplat.


”Am avut solicitări foarte întemeiate pe Situaţii de Urgenţă. Avem probleme create de precipitaţiile din primăvară: drumuri rupte, alunecări de teren în satele Burrdăleşti, Dealul Mare, Spîrleni. Trebuie să intervenim. Se pot agava, se pot întrerupe. În devizele pe care le-am înaintat pentru cel puţin cinci puncte de intervenit am solicitat în jur de 13 miliarde lei vechi. În conjunctura actuală, conştientizam că nu putem primi integral, dar măcar ceva, le luam într-o ordine a gravităţii, dădeam o notă de interes. Nu am primit nimic. Denotă o totală lipsă de respect faţă de cetăţean. E inuman, un comportament talibanic. Aşa au venit de la început, croiţi să distrugă tot, pe considerentul că nimic dinaintea lor nu a fost bun. Aşa s-a întâmplat şi cu FDI. Aveam contract semnat pentru finanţare, pentru gaze. Era o investiţie importantă, a statului român, nu realizată pentru interese personale sau altceva, pentru introducerea sistemului de gaze naturale într-o localitate cu costuri mai mult decât decente, 4 milioane lei! Cu ce am greşit noi? Şi în decembrie, din Fondul de rezervă ni s-au alocat… ZERO lei. Toţi încercăm să facem ceva. Pe cine supără că o localitate se dezvoltă? Nu poţi să dai doar la unul. Nu înţeleg, au ceva pe ochi. Nu poţi să creşti flori într-o grădină de buruieni. Pentru rectificare am cerut, pentru proiectele pe care le avem, vreo 6 milioane lei. 5,4 milioane ne trebuie doar pentru partea de cofinanţare a proiectelor pe care le avem în execuţie şi 600.000 lei pentru funcţionare, care se face la nivel de avarie, cu personalul la jumătate. Avem întârzieri şi la plata persoanelor cu handicap, sunt intervenţii care se fac la sistemul de iluminat, trebuie să întreţinem drumurile. Avem 13 kilometri neasfaltaţi unde trebuie să intervenim în fiecare an pentru a menţine drumurile practicabile. Am mai apelat la serviciile unor firme, dar nu poţi să abuzezi. Sunt probleme pe care cei ajunşi întâmplător la putere nu le conştientizează şi iau decizii în numele nostru. Cum pot să ţin oamenii în secolul acesta fără apă şi canal? A apărut marea realizare a liberalilor sau a udmr-iştilor: Anghel Saligny. Sunt probleme cu depopularea comunelor. Cum stimulezi tu întoarcerea la vatra satului? Punând condiţii aberante care împiedică dezvoltarea: se alocă fonduri pentru unităţile administrativ-teritoriale cu o populaţie de peste 2000 de locuitori. Când am făcut asociere pentru apă şi canal cu Creţeni, ca să se justifice investiţia, proiectul a fost scos din listă pe criterii politice. Cazul meu e unul de blocaj, în această situaţie. O să depun proiecte. Chiar sunt curios ce răspuns îmi dau”, s-a plâns primarul comunei Guşoeni, Nicolae Concioiu.

Articole Similare

Back to top button