Liga IV

Au venit banii în Bălceşti!

După seceta financiară care părea că nu se mai sfârşeşte, oraşul lui Dumitru Dragomir a reuşit în sfârşit să găsească o soluţie pentru ca fotbalul din localitate să nu moară. Soluţia pentru ieşirea din impas nu a venit nicidecum din partea şefului LPF, pentru că acesta se face că „plouă” de câţiva ani buni, atunci când vine vorba să-şi întoarcă privirea şi spre cetăţenii care l-au propulsat opt ani în Parlament.

Un om de afaceri din Craiova care are „rădăcini adânc înfipte în zonă”, după cum spune însuşi primarul Ion Curelaru, şi care doreşte să-şi menţină momentan anonimatul va susţine pe viitor echipa în campionat. „Băiatul care va prelua cheltuielile echipei din campionat a citit în presă că ne scăldăm într-o sărăcie lucie şi a decis să ne dea o mână de ajutor. După o discuţie de ansamblu, acesta mi-a spus că are intenţii cât se poate de serioase şi că doreşte ca, din cea de-a doua parte a campionatului, Olteţul Bălceşti să devină o forţă redutabilă în campionat. Va aduce jucători cu experienţă şi un antrenor foarte cunoscut, pentru ca oraşul nostru să aibă, în sfârşit, o grupare de fotbal competitivă”, a menţionat primarul Ion Curelaru. Edilul-şef din Bălceşti se arată revoltat de faptul că oracolul Dumitru Dragomir nu mai dă niciun semn de viaţă şi îi ignoră total, deşi acesta e implicat în fotbal, la cel mai înalt nivel. „De peste un an de când sunt primar, Dragomir a venit doar o dată în oraşul său natal. Şi atunci când a făcut-o, a dat bună ziua şi a plecat. Nu cred că e interesat de soarta fotbalului din Bălceşti, pentru că, la câţi bani are, e un fleac să susţină echipa chiar şi din propriul buzunar”, ne-a mai spus primul om în oraşul Bălceşti. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button