Diverse

Antrenorul de arte marţiale Adam Nicolae devine cadru medical

De ani buni, Seminarul Teologic “Sfântul Nicolae”, din Râmnicu Vâlcea, pregăteşte şi cadre medicale, la un nivel foarte ridicat de profesionalism. Ideea unei pregătiri suplimentare, în cadrul acestei instituţii, i-a surâs şi antrenorului de arte marţiale Adam Nicolae, care se pregăteşte să devină cadru medical, sub atenta îndrumare a excepţionalilor profesori Stelea Elena, Petrică Bărănguţă şi a celorlalte cadre didactice de la seminarul teologic din Rm. Vâlcea. După cum se ştie, Adam Nicolae a fost nominalizat pentru titlul de „Cel mai bine cotat antrenor din România”, dar mereu a avut înclinaţii şi spre zona medicală. „Pasiunea pentru sport dar şi munca în folosul comunităţii vâlcene m-au determinat să îmi dezvolt abilitățile, așa că – după ce am obţinut licenţa de „tehnician maseur” şi m-am specializat în recuperare medicală – am decis să îmi continui studiile în domeniul medicinei, alături de specialiştii de la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae”, din Râmnicul Vâlcea, cărora le mulţumesc pentru tot sprijinul acordat!”, a transmis antrenorul Adam Nicolae. Asta înseamnă că şi Academia „Radu Zarioiu” este şi va fi pe mâini bune.

Articole Similare

Back to top button