Administratie

Angajaţii RAJDP, sacrificaţi pentru a se putea achita factura către Minet

Angajaţii RAJDP au fost sacrificaţi pentru a-l scoate pe vicepreşedintele CJ, democratul  Romulus Bulacu, din starea de incompatibilitate. RAJDP, instituţie subordonată CJV, şi-a plătit datoriile către firma vicepreşedintelui Bulacu, cu toate că angajaţii societăţii stau cu rândul în şomaj tehnic, iar cei care muncesc îşi iau salariile reduse şi cu întârziere. Reprezentanţii Regiei susţin că nu au plătit nicio factură, dar declaraţiile lor se bat cap în cap cu comunicatul prefectului, care  anunţă cu mândrie că prietenul său, Romulus Bulacu nu mai este în incompatibilitate pentru că aşa zisul contract sau „livrare directă” s-ar fi stins prin plata facturii. „Referitor la presupusa stare de incompatibilitate a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Romulus Bulacu, sesizată de către deputatul Cristian Buican, facem următoarele precizări: Ca urmare a analizării materialului transmis Instituţiei Prefectului, prin care sunt prezentate verificările efectuate de Consiliul Judeţean în acest caz, prefectul apreciază că sesizarea nu se referă la o stare de incompatibilitate a vicepreşedintelui Romulus Bulacu, ci la o stare de interdicţie, reglementată de art.90 din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Din conţinutul adresei transmise de Consiliul Judeţean Vâlcea rezultă că nu au existat contracte comerciale de prestări servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere între SC Minet SA Rm.Vâlcea, unde Romulus Bulacu este acţionar, şi Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea şi nici între SC Minet SA şi CET Govora SA. Au fost într-adevăr livrate, pe bază de comandă, materiale de la SC Minet SA la RAJDP Vâlcea, fără însă a exista un contract de achiziţionare a acestora. Având în vedere neexecutarea obligaţiilor de plată de către RAJDP Vâlcea, SC Minet SA a acţionat în justiţie pentru recuperarea sumelor reprezentând contravaloarea materialelor livrate. Conform sentinţelor civile pronunţate de Tribunalul Vâlcea, RAJDP a fost obligată la plata sumelor datorate şi s-a conformat acestor obligaţii prin două ordine de plată. Prin plata integrală a debitului, s-a stins şi raportul juridic obligaţional dintre RAJDP Vâlcea şi SC Minet SA. Din actele comunicate prefectului de către Consiliul Judeţean Vâlcea, rezultă că nici RAJDP Vâlcea, nici CET Govora SA, ambele subordonate instituţiei amintite, nu au contracte comerciale cu celelalte societăţi la care vicepreşedintele Romulus Bulacu are calitatea de asociat. În concluzie, nu sunt întrunite condiţiile pentru aplicarea prevederilor art.90 din Legea nr.161/2003”, se menţionează în comunicatul prefectului. Comunicatul prefectului a lansat, indirect, noi ipoteze în legătură cu acest scandal. Nu puţini s-au gândit în secunda a doua că vicepreşedintele Romulus Bulacu l-ar fi putut obliga pe subalternul, directorul RAJDP, să-i plătească factura pentru a-l scăpa de situaţia de incompatibilitate. În detrimentul salariaţilor care au fost puşi în situaţia de a-şi lua adio de la salarii pe luna respectivă. Pe de altă parte, s-a lăsat loc la noi interpretări şi în ceea ce priveşte implicarea prefectului în activitatea politică, mai ales atunci când e vorba să fie scăpat din vreo măgărie câte-un pedelist. Este limpede că prefectul – avocat Petre Ungureanu interpretează legea în funcţie de interesele personale sau de partid, un fapt recunoscut chiar şi public, în nenumărate rânduri. El spunea la un moment dat că Bulacu şi Constantinescu nu au fost niciodată incompatibili, pentru că au fost săraci cu duhul. De parcă asta ar trebui să-i încălzească cu ceva pe oamenii care vor să fie conduşi de politicieni corecţi, puşi în slujba lor, nu de dalmaţieni, negri în cerul gurii. „Nu i-am lăsat să facă politică de maidan, de cartier. Am văzut că tatăl viceprimarului Cosmin Constantinescu a făcut anumite afaceri cu primăria, dar nu era o situaţie de incompatibilitate. Tatăl şi fiul sunt identităţi diferite, nu au treabă unul cu altul. Viceprimarul nu ştia că firma tatălui avea afaceri cu Primăria, a înţeles şi a ieşit din firmă. Primarul Romeo Rădulescu trebuia să fie mai atent atunci când la numit viceprimar. Aşa a fost şi în cazul lui Bulacu, nu ştia că firma la care e acţionar face afaceri cu o societate a CJ. A înţeles că pe viitor trebuie să fie mai atent, dar nu trebuie judecaţi cu patimă”, spunea prefectul. Nu trebuie judecaţi cu patimă, dar ar trebui judecaţi pe litera legii, chiar de reprezentantul Guvernului în teritoriu, persoana care i-a făcut scăpaţi. Cam aceleaşi trăsnăi le spunea şi primarul Romeo Rădulescu, la un moment dat, explicând că viceprimarul Constantinescu, prietenul său, nu este incompatibil pentru că nu ştia că firma lui face afaceri cu Primăria: „Viceprimarul Constantinescu nu ştia că tatăl lui face afaceri cu primăria. La prima vedere, se respectă legea. Şi nu noi trebuie să aplicăm legea; sunt instituţii abilitate. Prefectura s-a pronunţat în acest caz, prefectul a declarat că viceprimarul nu este incompatibil”. Trecând peste aceste aiureli, debitate de politicieni, legea spune clar că aceste afaceri sunt interzise şi rudelor primarilor, viceprimarilor şi consilierilor locali. Sigur, primarul şi prefectul au luat din lege doar cele convine. Cum spunea Rădulescu, în România imposibilul a devenit posibil odată cu preluarea Puterii de către PDL, partidul care calcă legea în picioare fără jenă sau teamă.

Dana Nedescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button