Diverse

Alex Dandea, debut nefericit la Rapid. Echipa giuleşteană a părăsit Cupa României

Marţi, 20 octombrie, s-a produs primul şoc în competiţia surprizelor, Cupa României. Formaţia pregătită de Adrian Iencsi (care a lipsit de la meci, fiind în izolare după ce a fost depistat cu Coronavirus, la fel ca şi mulţi alţi jucători, printre care şi vâlceanul Ștefan Pănoiu) a fost eliminată în turul 4 de o echipă de Liga a III-a, Progresul Spartac.

Câştigătoarea s-a decis în prelungiri, în minutul 119. Progresul a deschis scorul în minutul 12, prin Alexandru Cîrlig. Oaspeţii au egalat în minutul 32, prin Alexandru Dulca. La pauză a fost tot egal, dar 2-2. Andrei Grigore şi-a readus echipa în avantaj în minutul 37, în timp ce Bălan a transformat precis penaltiul obţinut de Dulca în minutul 44. În partea secundă mingea nu a mai intrat în poartă. Golul decisiv, din ultimul minut al prelungirilor, a fost înscris de Răzvan Milea, care a dus-o pe Progresul în şaisperezecimile Cupei României.
În acest joc, Rapid s-a bazat doar pe un vâlcean. Este vorba despre Alex Dandea, fostul jucător al celor de la Astra Giurgiu, care a debutat în tricoul alb-vişiniu. Primul joc a fost unul de tristă amintire pentru el.

”Nu mă aşteptam să pierdem, dar cred că nu această înfrângere este importantă, ci jocul pe care l-am prestat. Am făcut un joc mediocru. Trebuie să strângem rândurile, pentru că ne aşteaptă meciuri foarte grele în campionat şi dacă o să ne prezentăm la fel, să nu avem atitudine, aşa cum am fost acum, o să fie greu să prindem play-off-ul. (…) Dacă ar fi să îmi fac o părere după acest joc, a fost un meci foarte slab. Toţi am jucat foarte slab. Acum, etapa următoare, o să stăm şi sper să ne punem la punct. Sperăm ca şi Mister (Adrian Iencsi) să vină cât mai repede alături de noi, pentru că este greu. Chiar nu ştiu ce o să facem. La supărare nu e bine să luăm decizii. Normal, toată lumea e supărată. Dar, cu siguranţă că dacă legăm două-trei victorii în campionat, totul o să revină la normal şi o să ne liniştim puţin”, a declarat, printre altele, drăgăşăneanul Alex Dandea, pentru Digi Sport.

Articole Similare

Back to top button