Liga IV

Agenţii 007 din Călimăneşti

* pentru a doua oară consecutiv, echipa antrenată de Gabriel Mangalagiu a reuşit să înscrie 7 goluri într-un meci

După ce au marcat şapte goluri cu Olteţul Alunu, călimăneştenii au repetat isprava şi sâmbăta trecută, în duelul cu AS Nova Turist Mihăeşti, când au înscris din nou, de şapte ori. Mogoşan, Mitrea şi Paşoi au marcat fiecare câte o „dublă” pentru Cozia, în timp ce Radu Rusescu, fratele fotbalistului de la Unirea Urziceni, a reuşit un gol.

Nova, doar Turist(ă) în staţiune

Dacă pentru elevii lui Gabriel Mangalagiu toate au funcţionat ca la carte, trupa antrenată de Augustin Amati a fost doar turistă în staţiune şi a pierdut fără drept de apel duelul cu Cozia, calimăneştenii propunându-şi ca până la finele turului să prindă din urmă una dintre echipele aflate în TOP 6. „Victoria a fost una normală, valoarea şi-a spus cuvântul. Vrem să ne menţinem pe aceeaşi pantă ascendentă, iar în ultimele trei etape din tur să bifăm alte trei victorii, care să ne ajute să ocupăm o poziţie cât mai bună la jumătatea campionatului”, ne-a precizat Mangalagiu.
Fotbaliştii de la Cozia Călimăneşti au parte de un meci cât se poate de lejer şi în continuare, la finele săptămânii urmând a înfrunta, în deplasare, pe terenul CSŞ din Rm. Vâlcea, codaşa Ligii a IV-a, Unirea Păuşeşti Măglaşi. Pentru echipa pregătită de Gabriel Mangalagiu vor urma apoi duelurile cu Olteţul Zătreni (acasă) şi Lotru Brezoi (deplasare).

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button