Liga III

Adi Popa s-a despărţit de Ghiroda. Unde îşi va continua activitatea sportivă? A plecat în Germania

Adi Popa a jucat, alături de Ghiroda şi Giarmata Vii, din judeţul Timiş, în Liga a III-a, în ultimul sezon competiţional. Cu această formaţie a ajuns în postura de a se lupta pentru promovarea în cel de-al doilea eşalon. La fel ca şi SCM Rm. Vâlcea, gruparea timişană nu a reuşit să facă pasul către un eşalon superior. Bunul său prieten, Gabi Precup, va continua, se pare, la Ghiroda. Adi Popa se întoarce acasă, la Vâlcea. În scurt timp îşi va anunţa destinaţia. Sigur va fi şi antrenor şi nu doar în cadrul academiei de la Horezu, pe care o coordonează, la nivel de copii şi juniori. Până la finalul săptămânii va anunţa, probabil, care sunt planurile pentru perioada imediat următoare. Săptămâna aceasta s-a bucurat de o mică vacanţă. A fost plecat în Germania. Adrian Popa a susţinut Naţionala la Munchen, în meciul din optimile Campionatului European. Reprezentativa ţării noastre nu a putut trece de Olanda, iar visul frumos s-a terminat.
”Ajuns la finalul contractului, jucătorul Adrian Popa nu va mai continua la Ghiroda. Deşi a jucat doar un sezon alături de echipa noastră, în care a marcat şi două goluri, atacantul s-a ataşat repede de spiritul de la Ghiroda şi la plecare a ţinut să mulţumească tututor pentru căldura cu care a fost primit!
«Vreau să mulţumesc tuturor celor care fac parte din familia Ghiroda pentru modul extraordinar în care m-am simţit la club! Cred că sunt două mari realizări cu care rămânem după acest sezon foarte bun! Prin atitudinea jucătorilor în teren, rezultatele foarte bune înregistrate, seriozitatea, implicarea şi profesionalismul tuturor celor care fac parte din club, această echipă a reuşit să unească comunitatea din Ghiroda şi Giarmata Vii într-un mod extraordinar! A doua mare realizare este bucuria din ochii copiilor din cadrul academiei şi a copiilor din Ghiroda, alături de echipa de seniori, după victoriile importante din acest sezon. Mă bucur că am putut lua parte la aceste realizări şi doresc mult succes echipei, în continuare. Hai, Ghiroda!» este mesajul atacantului. Adi, îţi mulţumim pentru toată implicarea în tricoul Ghirodei şi îţi dorim mult succes în noua ta aventură în calitate şi de antrenor!”, a transmis Ghiroda şi Giarmata Vii, la despărţirea de fotbalistul vâlcean Adrian Popa.

Articole Similare

Back to top button