Politica

Abia intrat în UNPR, Ion Nicolae a reuşit deja să-l enerveze pe preşedintele Udubae

Liberalii vâlceni s-au distrat copios după ce au aflat de la televizor că Ion Nicolae, ex-preşedinte al filialei municipale, a părăsit în sfârşit PNL, trecând alături de alţi o sută de „colegi”, aşa cum s-a lăudat, la UNPR.
Aceştia au ţinut chiar să-i mulţumească lui Ion Nicolae, ironic bineînţeles, că a luat cu el doar o sută de membri, şi nu două mii. De asemenea, liderii PNL l-au felicitat pentru gestul făcut, arătându-se extrem de fericiţi că li s-a luat o piatră de pe inimă. Liberalii au mai anunţat că au decis să amâne sărbătorirea acestui eveniment după data de 17 iunie, zi în care, la UNPR Râmnicu Vâlcea, vor avea loc alegeri. Abia după ce vor avea o dovadă oficială că au scăpat definitiv de Nicolae se vor bucura aşa cum se cuvine. Până atunci, se mulţumesc cu faptul că au reuşit să-l suspende pentru o perioadă de un an din partid, iar în cazul în care, până joi, Ion Nicolae s-ar răzgândi în ceea ce priveşte intrarea în UNPR, îşi pun mari speranţe că vor reuşi să-l scoată pe linie moartă prin votul Delegaţiei Permanente a organizaţiei judeţene. Totuşi, dată fiind noua situaţie, ei speră să nu se mai ajungă acolo, iar săptămâna aceasta lui Nicolae să-i iasă figura cu UNPR Rm. Vâlcea. Asta deşi se aude că nici aici n-ar face mulţi pureci. Preşedintele interimar Gheorghe Udubae a măturat deja cu el pe jos, după ce, la VTV, în loc să vorbească despre UNPR şi ce urmează să facă la această formaţiune politică, Nicolae şi-a folosit timpul alocat doar pentru a lansa noi înjurături la adresa foştilor săi colegi. La fel a procedat şi în emisiunea realizată de Alexandru Diamant la TV Etalon, unde cică dialogul cu Nicolae s-ar fi purtat în limba romanes.
Surse din interiorul partidului lui Gabriel Oprea ne-au dezvăluit că şi la UNPR soarta lui Ion Nicolae ar atârna de un fir de aţă, iar bine pentru el ar să nici nu viseze la şefia filialei municipale, această funcţie fiindu-i rezervată omului de afaceri Gheorghe Udubae.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button