Liga III

A patra înfrângere consecutivă pentru Oltchim Rm. Vâlcea

Formaţia chimistă a devenit în ultimele runde de nerecunoscut. A ajuns până pe locul 4 în clasament, cu şanse de a ocupa chiar podiumul clasamentului, însă, în mod surprinzător, s-a comportat sub aşteptări în ultimele etape, ajungând acum la patru înfrângeri consecutive, trei dintre ele suferite pe teren propriu.

După eşecul cu ALRO Slatina, urmat de cel cu Triumf Bârca, ambele suferite la Vâlcea, FC Oltchim a pierdut şi în deplasarea de la Albota, iar acum, vineri, 14 mai, a fost surclasată şi de echipa din Vişina Nouă, formaţie antrenată de un fost jucător vâlcean, Laurenţiu Urîtu, pentru o vreme bună, tehnician la Progresul Corabia. Meciul cu echipa care nu a reuşit să învingă Gheconul la meciul de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, nu avea o importanţă majoră în clasament. Atât Oltchim, cât şi Vişina Nouă sunt demult scăpate de grijile retrogradării, iar în privinţa ocupării primului loc nu se mai pune problema. Se băteau pentru locul 4 sau maxim pentru o clasare pe podium. Ambiţia a lipsit, însă, din tabăra vâlceană, astfel că la final FC Oltchim a fost nevoită să accepte o nouă înfrângere, eşecul readucând în discuţie din nou subiectul privind pariurile sportive. Echipa din Vişina Nouă a jucat cu dezinvoltură, a ameninţat poartă vâlceană încă din prima repriză, iar în minutul 55 a reuşit să deschidă scorul, în urma unei faze contestată de gazde pentru un presupus off-side. Apoi Marinescu a avut şansa restabilirii egalităţii, însă a ratat o şansă uriaşă. Ciprian Popescu a trecut şi el pe lângă gol, dar în loc de 1-1 s-a făcut 2-0 pentru oaspeţi. Cu un sfert de oră înainte de final, acelaşi Ciprian Popescu a instaurat speranţa în tabăra chimistă: 2-1. Finalul de meci nu a adus totuşi deznodământul dorit. Marinescu a ratat din nou o şansă uriaşă în minutul 91, iar înainte de fluierul final FC Oltchim s-a ales şi cu un cartonaş roşu, Tomescu fiind eliminat pentru injurii la adresa arbitrului. Pentru FC Oltchim au evoluat: R. Popescu – Nania, Stoica, Bărbuţ, Răcăreanu, Dănuleţ, Marinescu, Nuţu, Creangă, Tomescu, Smedescu. Au mai jucat: C. Popescu, Despoiu.

Rezultat surprinzător în intermediară

Deşi era de aşteptat ca FC Oltchim să câştige meciul din deplasare, cu AS Albota, pentru a se reinstaura liniştea în tabăra chimistă, dar şi pentru că astfel ar fi dat o mână de ajutor celorlalţi vâlceni din Liga a III-a, de la Ghecon, formaţia antrenată de Marian Deaconescu a pierdut la scor de neprezentare partida din intermediară, cu 3-0. A fost 0-0 la pauză, însă, surprinzător, în partea secundă a acelei întâlniri, deşi aceeaşi, a apărut pe teren o altă echipă, mai puţin motivată decât cea din prima parte a întâlnirii. O parte dintre jucători s-au comportat sub aşteptări, iar la final s-a consemnat un neverosimil 3-0 pentru AS Albota, care astfel şi-a sporit şansele de a se salva de la retrogradare.

Laurenţiu SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button