Economie

Oltchimul se îndreapta catre o privatizare pe bucati

Oltchimul se îndreaptă către o privatizare pe bucăţi

 

   Autorităţile doresc revocarea conversiei în acţiuni a datoriilor Oltchim Râmnicu Vâlcea către stat. Potrivit unei note comune a Ministerului Economiei şi Comerţului şi AVAS, înaintată Mediafax, cele două instituţii propun elaborarea unui act normativ prin care MEC să fie mandatat să voteze în adunarea acţionarilor Oltchim revocarea deciziei Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din anul 2003, prin care a fost aprobată conversia în acţiuni a unei creanţe în valoare de 95,2 milioane dolari. Aceasta înseamnă că AVAS ar urma să devină creditor al Oltchim pentru suma de 95,2 milioane dolari. Întregul patrimoniu al Oltchim ar urma să fie pus sub sechestru asiguratoriu, până la data privatizării companiei, iar unele active (fabrica de conserve, complexul de creştere a porcilor, precum şi cel al păsărilor) să fie vândute prin licitaţie publică. Diferenţa până la cele 95,2 milioane dolari va fi achitată de investitorul care va cumpăra Oltchim. Potrivit MEC şi AVAS, operaţiunile vor determina accelerarea procesului de privatizare a celei mai importante societăţi comerciale din judeţul Vâlcea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button