Politica

Crin Antonescu, mulţumit de rezultatele obţinute de Frâncu şi Pistol

Rezultatul obţinut de liberalii vâlceni la alegerile locale din 1 iunie reprezintă o performanţă absolut notabilă, a declarat săptămâna trecută vicepreşedintele PNL Crin Antonescu, aflat pentru a doua oară în ultima lună în judeţul Vâlcea,  pentru a-i susţine pe cei 26 de candidaţi PNL intraţi în turul doi al alegerilor pentru funcţia de primar. Cu această ocazie, Crin Antonescu l-a felicitat pe liderul liberalilor vâlceni, deputatul Emilian Frâncu, pentru rezultatul obţinut de organizaţia sa la scrutinul din 1 iunie.

„În niciun judeţ, niciodată după 1990, liberalii nu au obţinut un număr aşa de mare de primari din primul tur, 23, şi 26 calificaţi în turul doi”, a subliniat Crin Antonescu. El a mai declarat că rezultatul obţinut de deputatul Emilian Frâncu în cursa pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea este unul foarte bun, chiar dacă, lipsindu-i puţine voturi, nu a câştigat această competiţie. În opinia sa, un rezultat bun a obţinut (cca. 11 la sută) şi candidatul PNL la funcţia de primar al Râmnicului, Bogdan Pistol, dar care „la alegerile din 2012 va fi favoritul acestei competiţii”: „A ieşit pe locul doi, ceea ce înseamnă că PNL s-a orientat bine. Din păcate, însă, medalia de argint nu contează într-o competiţie electorală!”. Totodată, Crin Antonescu s-a arătat suspicios în privinţa numărului foarte mare de voturi anulate – circa 13 mii. El a apreciat că i se părea normal ca BEJ să fie de acord cu renumărarea voturilor, ca urmare a solicitărilor PNL şi PD-L.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button