Politica

Cine va trăda?

• Trei partide vor două posturi de vicepreşedinţi ai CJ. PSD nu negociază cu PD-L, PNL nici nu vrea să audă de PSD iar PD-L exclude orice colaborare cu PNL

Dacă PD-L domină Consiliul Municipal Râmnicu Vâlcea, la Consiliul Judeţean situaţia este mult mai complicată. Cei 16 consilieri locali PD-L îi permit, teoretic, lui Mircia Gutău să-şi aleagă viceprimarii pe care şi-i doreşte. Lucrurile se schimbă atunci când vine vorba de vicepreşedinţii CJ. Cele trei forţe politice – PD-L, PSD şi PNL au reuşit să obţină un număr aproape egal de consilieri judeţeni – 11 democrat-liberalii şi câte 10 pesediştii şi liberalii, ceea ce deschide calea către negocieri. În acest moment, sunt luate în calcul mai multe variante de lucru, din care nu lipseşte negocierea celui de-al doilea post de viceprimar al Râmnicului. Dacă Eusebiu Veţeleanu va fi cu siguranţă validat viceprimar, nu se ştie ce se va întâmpla cu celălalt post de adjunct al primarului.

Toate calculele ne arată că democrat-liberalii se vor folosi de acest post ca de un jolly-joker în negocierile cu PSD. Mai exact, dacă PD-L va ajunge la o înţelegere cu PSD, cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean vor fi aleşi din partea acestor partide. Cele mai probabile nume sunt ale lui Samoil Vâlcu (PD-L) şi Dumitru Persu (PSD). În acest caz, consilierul local Ion Matei (candidat al PSD pentru funcţia de primar) ar putea deveni viceprimar. În cazul în care rămâne în picioare negocierea dintre PNL şi PD-L, cei doi vicepreşedinţi ai CJ ar putea fi Samoil Vâlcu şi Cristian Buican (PNL), democrat-liberalii urmând a avea ambii viceprimari ai Râmnicului. Nu este exclusă nicio colaborare PSD-PNL, caz în care PD-L s-ar mulţumi doar cu cei doi viceprimari, luându-şi adio de la un post de vicepreşedinte al CJ. Trebuie spus faptul că pesediştii vâlceni au primit interdicţie din partea liderilor centrali – Mircea Geoană, Miron Mitrea şi Ion Iliescu, să negocieze în turul II cu PD-L. În aceste condiţii lucrurile se complică şi mai tare.
Dacă noul preşedinte al Consiliului Judeţean, social-democratul Ion Cîlea s-a abţinut de la orice fel de comentariu legat de modul în care PSD va negocia, liberalul Cristian Buican ne-a declarat că în ceea ce-l priveşte, rămâne în picioare negocierea cu PD-L, potrivit căreia democrat-liberalii şi peneliştii îşi vor împărţi frăţeşte cele două posturi de vicepreşedinţi ai CJ. „Eu nu mai negociez nimic. Din punctul meu de vedere, rămâne valabilă înţelegerea cu PD-L. Orice altă colaborare este exclusă. Normal va fi ca eu şi domnul Vâlcu să fim vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean”, ne-a spus Buican. Oficial, pedeliştii nici nu vor să audă de o negociere cu PSD. „Cele două posturi de viceprimar aparţin PD-L. Nici nu se pune problema ca Matei să ajungă vice”, ne-a declarat un lider democrat-liberal. La rândul său, preşedintele PNL Vâlcea, Emilian Frâncu a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că exclude orice negociere cu PSD. Nici Mircia Gutău nu doreşte să negocieze sub nicio formă cu liberalii, ca urmare a faptului că Emilian Frâncu continuă să-l atace pe toate canalele. În cazul în care liberalii şi pedeliştii nu vor găsi o cale de comunicare, Cristi Buican ar fi complet scos din schemă, ceea ce ar conveni de minune unora dintre colegii săi de partid. În aceste condiţii, se anunţă negocieri extrem de complicate; PSD nu are voie cu PD-L, PNL nu vrea cu PSD, PD-L nu vrea cu PNL. Rămâne de văzut cine va trăda în toată această ecuaţie.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button