Liga V

S-au impus cei mai buni

AS Oteşani – Flacăra Valea Mare Băbeni  5-1

La finele acestei săptămâni, AS Oteşani a disputat pe teren propriu un meci de vacanţă contra celor de la Flacăra Valea Mare Băbeni, şi a câştigat cu 5-1, după ce s-a văzut condus-o cu 1-0. Bogdan Tănase este cel care a marcat două goluri pentru gruparea sa, AS Oteşani, fiind considerat de coechipierii săi drept cel mai bun jucător al partidei cât şi printre liderii campionatului. „Eu consider că, prin comparaţie cu anul trecut, campionatul acesta este ceva slab valoric. Din ceea ce au demonstrat echipele şi din felul cum le-am văzut jucând pe teren, părerea mea este că Ştiinţa Grădiştea ar fi cea mai bună echipă, cu cel mai bun joc al seriei.

Se putea ca în retur să avem un parcurs mai bun, dar nu am mizat întotdeauna pe acelaşi 11 de joc. Mulţi dintre fotbalişti lucrează, iar în etapele programate sâmbăta, nu puteau veni la meciuri. Aceasta este în fond problema pe care o întâlnesc toţi cei care activează la aceste niveluri competiţionale. Fotbalul nu este decât o pasiune şi nicidecum un mod de existenţă. Era loc de mai bine, dar contează în primul rând faptul că jucătorii sunt implicaţi în acest fenomen sportiv. Nu contează performanţa pe care o atingem, ci că sportul înseamnă în primul rând disciplină. Noi vom juca în continuare la fel cum am făcut-o până acum.Aş dori prin această cale să mulţumesc tuturor celor de la Ziarul “Arena” pentru obiectivitatea şi seriozitatea de care au dat dovadă de fiecare dată când au tratat meciurile şi sunt convins în continuare veţi trata toate subiectele cu maximă seriozitate, cum, de altfel, ne-aţi obişnuit până acum”, ne-a spus Ion Cercel delegat la AS Oteşani.
 Prin prisma jocului destul de bun de care a dat dovadă AS Oteşani în special în acest campionat, gruparea lui Ion Cercel îşi va găsi mereu un loc în primele echipe ale seriei. Prestaţia bună din acest campionat se reflectă în mare măsură şi de locul 7 ocupat de gruparea din Oteşani. Cu siguranţă, AS Oteşani va avea un cuvânt greu de spus din campionatul viitor, pentru că au dat dovadă în primul rând de seriozitate, lucru indispensabil în orice disciplină sportivă. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button