Liga IV

Liderul, bătut în propriul fief

Sportul Rm. Vâlcea – AS Şirineasa 1-2 (0-0)
* gazdele au avut doi jucători eliminaţi, au condus cu 1-0 după un gol marcat din penalti, dar oaspeţii au întors rezultatul în ultimele minute de joc graţie insistenţei lui Sporea

Nimeni şi nimic nu a prevestit surpriza petrecută la finele săptămânii trecute la Bărbăteşti. În faţa unui adversar care şi-a vândut scump pielea, AS Şirineasa, lidera de până atunci a Ligii a IV-a a înclinat steagul (1-2) şi a pierdut inclusiv şefia clasamentului. Întâlnirea poate avea şi o revanşă în această vară, cele două echipe fiind foarte probabil să se înfrunte în finala fazei judeţene Cupei României.

Repriza nervilor
Încă din prima repriză, oaspeţii, bine motivaţi de pe margine de primarul Dan Săraru, au practicat un joc curajos, prin care-au ţinut la distanţă de buturile lui Mărăcine vârfurile de lance ale Sportului: Bunescu şi Floricu. În acest sens, Sporea, Marga, Borcan şi Negrea au constituit o linie de fund bine pusă la punct, iar la mijloc, Rachina şi Bădălan au controlat multe mingi utile. Echilibrul meciului trebuia să se rupă în minutul 16, când arbitrul Cătălin Buşi a trecut cu vederea infracţiunea săvârşită de Ştefan, care l-a lovit fără minge cu piciorul în spate pe Rachina, căzut la pământ. „Cartonaş roşu pentru lovire intenţionată fără minge”, au cerut cei din Şirineasa, dar Buşi a rămas neînduplecat, iar Ştefan nu a văzut decât cartonaşul galben. Sportul putea deschide scorul în minutul 21: un şut năprasnic al lui Roşoagă de la peste 25 de metri a zguduit transversala, mingea a căzut în teren şi-a fost reluată din careu de Floricu însă pe lângă poartă. Din minutul 39, Sportul a jucat totuşi în inferioritate numerică, după ce Oprea a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene, după un al doilea atac din spate.

Trei goluri într-un sfert de oră
Repriza secundă a început fulminant. Gazdele, deşi cu un om în minus pe teren, au încercat să-şi impună jocul. În minutul 52, o lovitură liberă din preajma careului de 16 metri a fost continuată de Bunescu cu o pasă în adâncime pentru Floricu, acesta a pătruns în careu şi a centrat din 6 metri, mingea i-a depăşit pe toţi jucătorii însă nu şi pe Ştefan, care-a încercat s-o bage cu mâna în plasă. Buşi a scos imediat al doilea galben pentru fundaşul gazdelor şi implicit cartonaşul roşu, iar misiunea Sportului devenea din ce în ce mai grea. În nouă jucători, lidera a părut minute bune ca o echipă ruptă în două, incapabilă să mai construiască, singurul care-a mai încercat câte ceva fiind Roşoagă. De partea cealaltă, AS Şirineasa a arătat ca o formaţie care nu ştie să atace şi să-şi impună superioritatea, pentru că altfel nu se explică desele momente când jucătorii lui Viorel Ciofâcă au irosit cu nonşalanţă bunele oportunităţi de a contraataca. Primul gol avea să pice în minutul 76, în poarta celor de la AS Şirineasa. Buşi a acordat penalti-ul de rigoare la un fault discret al lui Stoian asupra lui Roşoagă, care l-a tras de tricou şi l-a împiedicat pe jucătorul Sportului să sară la cap, lovitura fiind transformată cu sânge rece de Uţă (1-0). Că Şirineasa a fost pregătită doar pentru a se apăra şi nu pentru a ataca o dovedeşte şi faptul că imediat după golul primit, neavând nimic de pierdut, oaspeţii au avansat tot mai mult în jumătatea de teren a Sportului. Conştienţi de ineficacitatea lui Voicu, puţin cam apatic în unele momente, cu şuturi telefonate, ca la antrenament, Săraru şi Ciofâcă l-au avansat în ofensivă pe… Sporea, iar prezenţa acestuia între fundaşii gazdelor a dereglat un mecanism care funcţionase bine chiar şi-n inferioritate. De altfel, chiar Sporea a fost cel care-a creat superioritatea necesară la golul egalizator, marcat în minutul 82. A fost mai întâi o lovitură liberă de la 14 metri, portarul a respins mingea în faţă, iar Streinu a înscris în poarta goală (1-1). Golul victoriei avea să pice în minutul 89 după un corner la care doar Sporea a ajuns, iar acesta a plantat mingea cu capul în vinclul porţii lui Mihalache, rămas stană de piatră (1-2). Sportul a avut şansa să spele ruşinea unui eşec în minutul 90+2, când Floricu a dejucat ieşirea la ofsaid a gazdelor, a rămas singur cu Mărăcine în careul de 6 metri dar a tras slab, iar portarul echipei din Şirineasa a reţinut mingea.
Au evoluat echipele:
Sportul Rm. Vâlcea: Mihalache – C-tin. Ştefan, Oct. Manu, Datcu, D. Uţă, Roşoagă, Oprea, T. Popescu (Pântea 48’), Bunescu, Floricu. Antrenor: Iulian Dincă.
AS Şirineasa: Mărăcine – Marga, Borcan, Stoian, Negrea, Sporea, D. Rachina, Căt. Săraru, M. Iordache (Streinu 62’), Bădălan (Istratie 71’), Voicu (Drăgan 90+1’). Antrenor: Viorel Ciofâcă.
Au arbitrat: Cătălin Buşi – la centru, acesta fiind ajutat la cele două linii de asistenţii Bogdan Diculoiu şi Vasile Niculicioiu. Observator AJF Vâlcea: Teo Ţarălungă.

Pintilie a fost la meci
Preşedintele AJF-ului, Jackie Pintilie, a ajuns la meciul de la Bărbăteşti pe la jumătatea primei reprize. Din clipa în care-a venit şi-a atras din plin oprobiul suporterilor echipei gazdă, care-au şi răbufnit nervos în câteva momente. „Nu vrea AJF-ul să câştigăm noi campionatul”, au spus cei de la Sportul la final, dezamăgiţi de înfrângere. „Din momentul când Pintilie a venit la teren, Buşi a arbitrat într-un singur sens, probabil s-a temut că ar putea fi retrogradat. Asta ne-a dovedit că a vrut să ne facă. Ca să nu mai zicem că a fost cândva juniorul Electrei. Deci de ce ar vrea să fim noi pe locul 1? În aceste condiţii, până şi delegarea lui Buşi la meciul de miercuri al Electrei cu Minerul Costeşti ni se pare la fel de dubioasă”, au mai adăugat oficialii fostei lidere a Ligii a IV-a.

Sporea şi Rachina, „recuperaţi” pe cauţiune
În meciul cu Forestierul Băbeni, doi jucători de la AS Şirineasa (Sporea şi Rachina) au fost eliminaţi de pe teren pentru cumul de cartonaşe galbene şi au primit din partea Comisiei de Disciplină a AJF Vâlcea câte o etapă de suspendare. În mod normal, aceştia trebuiau să stea pe tuşă în următorul meci, dar la Bărbăteşti amândoi s-au aflat pe teren, după ce echipa primarului Dan Săraru a achitat către AJF banii pentru cauţiune. Decizia a fost cât se poate de inspirată, Sporea şi Rachina aducându-şi un aport important la cucerirea celor trei puncte.

Hidroelectra, cu ochii pe rivali
Pentru că nu au jucat la finele săptămânii trecute, meciul cu Minerul Costeşti urmând a se juca abia miercuri, 14 martie, reprezentanţii echipei Hidroelectra, principala rivală a Sportului în lupta pentru locul 1, au fost în tribună la meciul de la Bărbăteşti. La final, delegatul Emil Nicolaescu şi antrenorul Lucian Giurcă, au plecat cât se poate de mulţumiţi de rezultat.
 Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button