Liga IV

„Meci tare” pe stadionul CSŞ!

Dinamo Rm. Vâlcea – Topologul Nicolae Bălcescu 2-3 (1-1)
• ocazii multe, răsturnări de scor şi o echipă salvată de la retrogradare

Un adevărat derby pentru Dinamo acest meci. Cel mai greu din întregul campionat. Doar conta pentru locul 3, nu? Sau pentru salvarea de la retrogradare, în cazul celor de la Topologul Nicolae Bălcescu, una dintre cenuşăresele acestui campionat. Dinamoviştii au tratat meciul cu seriozitate, au luptat pentru a câştiga cele trei puncte, însă n-au reuşit să se impună. Doar ghinionul a făcut ca numeroasele ocazii avute să nu fie valorificate. Rezervele au prins o zi mai proastă, iar titularii obişnuiţi, introduşi după pauză pentru a rezolva situaţia, n-au putut mai mult.

N-a fost vorba că nu şi-ar fi dorit, însă atât au putut în ultima etapă a Ligii a IV-a. În plus, i-a mai dezavantajat şi arbitrul, acordând 11 metri la o fază controversată. N-au vrut să comită vreo incorectitudine în propriul careu, dar s-a întâmplat! A transformat lovitura de pedeapsă portarul oaspeţilor, Drugan, astfel că Topologul a trecut în avantaj. După pauză, lucrurile s-au schimbat. A fost introdus Văcaru, iar apariţia acestuia în atacul gazdelor s-a văzut imediat pe tabela de marcaj: 1-1. Acesta a fost şi scorul pauzei, unul bun, deschis oricărui rezultat final, ţinând cont că pe celelalte terenuri lucrurile mergeau bine. După pauză, Olaru, marele ratangiu al primei reprize, a reuşit, în sfârşit, să bage balonul în plasă, aducându-şi echipa în avantaj. La 2-1, speranţele oaspeţilor erau spulberate. În plus, Dobrin Ionescu le promisese „câinilor” că dacă vor învinge, vor face banchetul de sfârşit de an împreună cu Viitorul. Lucru destul de motivant pentru jucătorii lui Dinamo! Aşa că trebuiau să apere cu dinţii acel avantaj. Nenorocirea a făcut, însă, ca meciul de la Călimăneşti să se termine mai devreme, adică la ora stabilită, iar rezultatul, de 2-2, să nu-i avantajeze pe cei de la Topologul care au luptat pentru a-şi atinge scopul cu o mai mare determinare. O ieşire greşită la off-side a apărării gazdă a dus la golul de 2-2 marcat de Tismănaru. Imediat, cu vreo 10 minute înainte de final, apărarea dinamovistă a fost din nou surprinsă! Matei a marcat golul de 3-2 pentru Topologul, ce a însemnat salvarea de la retrogradare a grupării lui Laurenţiu Cherăscu. Asta pentru că până la final nu s-a mai întâmplat nimic notabil. Gazdele nu au mai putut întoarce rezultatul. Au pasat bine, însă mingea a ajuns de cele mai multe ori la adversari, astfel că dinamoviştii au fost nevoiţi să se resemneze cu înfrângerea.     
La fel de întâmplător a fost rezultatul, de 3-2 în favoarea celor de la Topologul Nicolae Bălcescu, precum şi faptul că partida a început cu aproximativ 25 de minute întârziere faţă de ora oficială. Nu au întârziat intenţionat cu completarea raportului pentru a afla din timp rezultatul de la Călimăneşti şi pe cel de la Drăgăşani. De fapt, nimic anormal nu s-a întâmplat în acest meci. A fost în nota acestui campionat, decis numai şi numai pe teren. N-a fost blat aşa cum bârfeau unii oameni de fotbal, la fel cum nici echipele din fruntea clasamentului nu au apelat vreodată în acest campionat la vreo altă metodă, neregulamentară, de a câştiga unele meciuri. A fost doar o întâmplare faptul că Dinamo a prins o zi mai proastă, cea mai proastă din acest campionat. După ce a bătut pe cine-a vrut în acest sezon, s-a întâmplat să se împiedice ca ţiganul la mal, în ultima rundă a campionatului, cu o echipă considerată ca şi retrogradată înaintea meciului, pierzând astfel locul 3. Şi l-au dorit enorm dinamoviştii, însă adversarii au fost mai puternici, astfel că „alb-roşiilor” le mai rămâne acum doar Cupa României la nivel de judeţ, pe care-o vor disputa în compania celor de la Minerul Berbeşti, partidă până la care, probabil, îşi vor reveni din şocul pierderii meciului cu Topologul.
Păcat că tot acest comentariu a fost doar o glumă. 
Laurenţiu SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button