Administratie

Bani puţini, realizări multe la Scundu

Primarul comunei Scundu, social-democratul Dumitru Blejan, este unul dintre aleşii locali foarte apreciaţi pentru modul în care administrează comuna. Deşi a avut la dispoziţie un buget destul de subţire în comparaţie cu alte comune (în special cele conduse de primari liberali), unde fondurile au venit mai uşor din partea autorităţile guvernamentale, Blejan a realizat lucruri excepţionale pentru localitatea pe care-o conduce. Lumea le cunoaşte şi mai mult ca sigur îi va încredinţa în această vară un nou mandat. Altfel, nu se ştie câte dintre proiectele aflate acum pe agenda de lucru a edilului din Scundu vor mai putea fi duse la bun sfârşit.

Principalele realizări ale primarul Blejan în perioada 2004-2008

• Modernizarea sediului primăriei, lucrare la care suma totală s-a ridicat la peste 20 de miliarde lei
• Asfaltarea a 2 kilometri din DJ 645 Scundu-Pesceana
• Balastarea DC 102 Scundu-Ioneşti şi a tuturor drumurilor vicinale (săteşti), pe o distanţă totală de 14 km
• Amenajarea drumurilor forestiere şi a drumurilor agricole
• Construirea a două podeţe din ţeavă, în derulare fiind alte 4 din totalul celor 9 câte există în comună, cu fonduri primite pe Ordonanţa 7/1996
• Construirea unui număr de 9 cişmele şi fântâni doar în 2007 şi-n 2008, plus a unui număr mult mai mare în anii anteriori; comuna Scundu are cele mai multe fântâni dintre toate localităţile judeţului Vâlcea (peste 1500), aşa că apa nu e o problemă pentru locuitorii comunei
• Reparaţiile capitale efectuate la cele două şcoli din comună; la cea din Scundu s-a montat parchet nou, s-a tencuit atât pe interior, cât şi pe exterior, s-a introdus încălzire centrală prin montarea unei centrale termine, s-au pus geamuri termopan; la cea din Avrămeşti s-au făcut reparaţii interioare şi exterioare, s-a lucrat la tâmplărie, iar acum e în curs de finalizare instalaţia de încălzire centrală

Proiectele de viitor ale primarul Blejan în perioada 2008-2012

• Asfaltarea DC 102 Scundu-Ioneşti pe o suprafaţă de 1,6 km, cu fonduri pe ordonanţa 577/199, lucrare care va costa 14 miliarde lei
• Asfaltarea drumurilor vicinale (săteşti), construirea căminului de bătrâni (proiect aflat deja în derulare, a cărui construcţie va începe în acest an, costul ridicându-se la suma de 500.000 de euro), care va adăposti 50-70 de oameni
• Finalizarea lucrărilor de canalizare
• Modernizarea Căminului Cultural, care prevede înlocuirea acoperişului şi dotarea cu staţie de sunet electronică
• Amenajarea unei baze sportive moderne
• Construcţia unei săli de sport, pe un teren situat lângă dispensarul din comună
• Construirea unei mânăstiri în satul Crângu, care va purta Hramul „Pogorârii Sfântului Duh”
• Amenajarea la Scundu a unei zone de camping, cu grădină de vară şi un mic heleşteu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button