Politica

Primarul Popa, mereu în slujba oamenilor din Tetoiu

Gheorghe Popa, primarul comunei Tetoiu, a demonstrat că este omul potrivit la locul potrivit, reuşind să facă într-un an ce alţii nu au fost în stare în patru sau chiar mai mulţi. În timp ce alţii aleg să piardă timpul cu campanii electorală şi să facă promisiuni deşarte, primarul Popa a ales să-şi petreacă această perioadă în preajma lucrărilor care se desfăşoară în Tetoiu. „Nu pot alţii minţi cât putem noi munci şi, de aceea, deşi este campanie electorală, prefer să mă ocup de proiectele care sunt în desfăşurare în comuna noastră, dar în acelaşi timp lucrăm şi la cele care vor urma. După cum ştiţi eu am făcut cam 150 la sută din ceea ce am promis în campania de anul trecut, dar nu am timp de pierdut pentru că sunt foarte multe de făcut în comună.

 În acest moment se lucrează la podurile din punctul «La Solom» şi la cel din satul Budele. În paralel cu acestea, ne preocupăm de construcţia gardului de la şcoala din Nenciuleşti şi tot în acest sat se apropie de finalizare lucrările de modernizare la şcoala cu clasele I-IV. S-au montat indicatoare de delimitare a satelor. Tot în această perioadă se va termina de pietruit drumul din satul Câmpeni, iar în scurt timp se vor demara şi lucrările de asfaltare a drumului din satul Budele. Se lucrează intens la regularizarea pârâului Şasa în punctele «La Măciuceanu» şi «La Poenaru». Suntem foarte aproape de finaliza lucrările şi la noul sediu al bibliotecii comunale care va fi dat în folosinţă foarte curând. Deşi sunt destul de multe lucrări în desfăşurare, ne preocupăm intens şi de aplicarea Legii Fondului Funciar de eliberarea a titlurilor de proprietate”, a spus primarul Gheorghe Popa. (R.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button