PNL nu foloseşte mijloace imorale pentru a-şi face campanie
Într-un comunicat de presă remis ieri redacţiei noastre, liberalii vâlceni îşi exprimă dezaprobarea faţă de unele informaţii apărute în presă. „În unele publicaţii, ostile PNL, se lansează zvonul că începând de miercuri 28 mai a.c. se vor umple cutiile poştale cu manifeste şi pliante ce-l prezintă pe candidatul PD-L la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, printre zăbrele şi cu cătuşele la mâini. Facem precizarea că PNL nu are nicio legătură cu o astfel de acţiune, dar şi că zvonul respectiv este o nouă diversiune PD-L-istă, marca „Elena Udrea”, al cărei scop este justificarea eventualelor acţiuni murdare pe care PD-L intenţionează să le întreprindă în ultima săptămână de campanie electorală.
Considerăm inutilă lansarea de manifeste de acest tip pentru că imaginile respective sunt proaspete în mintea tuturor vâlcenilor. PNL regretă că s-a ajuns la un nivel atât de jos al zvonurilor mediatice şi îi asigură pe vâlceni că, în continuare, PNL va păstra un comportament corect şi civilizat faţă de toţi candidaţii de la celelalte partide politice”, se arată în comunicat.