Liga IV

Disputa Şerban – Mazilu, sistată

Luncavăţul Popeşti – Dinamo Horezu

Mult aşteptata întâlnire dintre „prietenii de-o viaţă”, primarul Costel Şerban de la Popeşti şi omul de afaceri Dan Mazilu, sponsorul celor de la Dinamo Horezu, nu a mai avut loc. Era interesant de văzut o dispută fotbalistică între cei doi, însă aceasta nu s-a mai desfăşurat, edilul din Popeşti luând decizia de a anunţa AJF-ul că nu poate juca acest meci. Conform spuselor lui Şerban, la baza acestei hotărâri a stat faptul că un jucător de-al său, Gică Zamfirescu, s-a căsătorit în aceste zile, astfel că o parte din jucători s-au dus la nuntă pentru a-i fi alături.

În plus, spune acesta, nu ar fi fost elegant din partea popeştenilor să mai meargă să joace la Şirineasa după „înţepăturile” trimise grupării lui Săraru în urma meciului direct dintre cele două grupări. Astfel, duelul Şerban – Mazilu nu a mai avut loc şi probabil că nici nu va mai avea vreodată dacă se adeveresc zvonurile din ultima perioadă conform cărora Dinamo Horezu, poate chiar sub altă denumire, ar evolua din sezonul viitor în Liga a III-a, iar Luncavăţul Popeşti ar urma să-i preia locul din elita fotbalului judeţean. (L.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button