Politica

De ce a decis Emilian Frâncu să candideze pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Vâlcea CA DEPUTAT

În decembrie 2004 aţi avut încredere în mine, în discursul meu politic, şi m-aţi votat! Votul primit, de fapt un semn de simpatie şi speranţă, m-a trimis în Parlament să vă reprezint iar eu, deputatul liberal de Vâlcea, Emilian Valentin Frâncu, pot să afirm în faţa dumneavoastră că, până acum, mi-am respectat promisiunile! Acum renunţ la o poziţie liniştită în  Parlament  şi  candidez  la  preşedinţia  Consiliului  Judeţean  Vâlcea pentru că mi-am dedicat viaţa vâlcenilor şi vreau ca judeţul în care m-am născut să nu mai fie printre ultimele judeţe din ţară. 

• Prin insistenţa mea la Guvern, am obţinut numai în ultimii 2 ani de guvernare sute de miliarde de  lei pentru reabilitarea liceelor, şcolilor şi grădiniţelor din judeţ, pentru crearea unor condiţii europene de învăţătură: dotarea lor cu mobilier nou, uşi şi ferestre din termopan, conectare la Internet, refacerea acoperişurilor şi zidurilor degradate, realizarea unor toalete ecologice legate la fosă septică şi conectate la reţeaua de apă din localitate. Am reuşit să aduc în judeţ  peste 50 de microbuze şcolare noi . S-au încheiat lucrările la liceul din Horezu (finanţare de zeci de miliarde primită abia după vizita premierului Tăriceanu). S-au demarat lucrările la campusuri şcolare, centre de excelenţă, construirea unor săli de sport sau grădiniţe.
• Am convins Guvernul să aloce 43 miliarde lei pentru răscumpărarea simbolului Râmnicului: Muzeului de Artă – Casa Simian, clădire care fusese câştigată în instanţă de vechii proprietari şi care, prin efortul meu, a fost redată patrimoniului public.
De asemenea, am convins Guvernul să aloce suma de 20 miliarde lei pentru continuarea lucrărilor la Teatrul Anton Pann şi 70 miliarde lei pentru a se  realiza locuinţe sociale în clădirea cunoscută sub numele de «Căminul de bătrâni» din Ostroveni, de lângă Grădina Zoologică.
Am obţinut ca, din cele 16 cinematografe din România exceptate de la vânzare către terţi, două să rămână în patrimoniul vâlcenilor: cele din Râmnicu Vâlcea şi Drăgăşani, care şi-au păstrat destinaţia iniţială de cinematograf.
• Am obţinut finanţare de peste 20 miliarde lei pentru Spitalul de Urgenţă Râmnicu Vâlcea şi de peste 5 miliarde lei pentru Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Râmnicu Vâlcea – pentru moderni-zare, precum şi dotări cu aparatură de sute de miliarde lei pentru spitalele din judeţ. Am convins Ministerul Sănătăţii să aloce în judeţ, până acum, 28 de ambulanţe ultramoderne.
• Am reuşit să promovez prin Hotărâri de Guvern asfaltarea a zeci de kilometri de drumuri, în majoritatatea comunelor din judeţ! În acest sens, cele mai importante investiţii pe care eu, ca deputat, sunt mândru că le-am promovat, au fost: asfaltarea a 6 kilometri din drumul Muereasca-  Mănăstirea Frăsinei, redând circuitului turistic monahal una din cele mai importante mănăstiri din sud-estul Europei; asfaltarea drumurilor importante din Ţara Loviştei, precum şi alocarea în bugetul pe 2008, a 60 miliarde lei pentru asfaltarea drumului dintre localităţile Vidra şi Petroşani, scurtându-se astfel, traseul Râmnicu Vâlcea – Timişoara, cu peste 150 kilometri.
• Am reuşit să-mi respect cuvântul dat vâlcenilor aducând fonduri uriaşe pentru aşezămintele culturale, dar mai ales pentru mănăstiri şi biserici din Râmnic(Sf. Episcopie, Seminarul Teologic, biserica din Colonie Nuci etc) dar şi în localităţile Horezu, Urşani, Proieni, Tomşani, Titeşti, Perişani, Ioneşti, Băile Govora, Costeşti, Călimăneşti, Lungeşti, Budeşti, Drăgoeşti, Pesceana, Drăgăşani, Mihăeşti, Nicolae Bălcescu, Pietrari etc.
• Am fost unul dintre iniţiatorii Ordonanţei Guvernului 7/2006, prin care mii de localităţi din ţară (Vâlcea ocupă locul 5 în România ca număr de proiecte) au primit fonduri pentru finanţari legate de alimentări cu apă, canalizare, construire de poduri şi podeţe. Multe dintre aceste lucrări au început, altele sunt în faza de licitaţie a construcţiei, aşa încât, în 2008, judeţul Vâlcea va fi un uriaş şantier.
• Din bani personali am donat sume importante pentru bisericile din localităţile Slătioara, Lăcusteni, Stoileşti, Surpatele (forare puţ), Roşiile, Râmnicu Vâlcea, Pesceana,precum şi  pentru ajutoare duse la centrele de asistenţă socială (pachete de Crăciun şi Paşte), pentru calculatoare, haine, cărţi, medicamente, premii pentru oamenii de cultură, burse şcolare, proteze pentru persoanele cu handicap sau pentru ajutoare directe la cei aflaţi în situaţii critice.
• În această perioadă nu mi-am neglijat nici îndatoririle  directe de parlamentar, adresând peste 350 de întrebări Guvernului României legate de problemele semnalate de cetăţeni în cadrul audienţelor săptămânale, la 137 dintre ele primind răspunsuri constructive şi rezolvări favorabile.
Sunt printre primii 10 parlamentari, din cei peste 330 din Camera Deputaţilor, ca prezenţă, loialitate, declaraţii politice, interpelări, ceea ce înseamnă că mi-am îndeplinit datoria şi în Parlamentul României.
• Sunt autorul a 48 de propuneri legislative dintre care 9 s-au transformat deja în legi, cele mai importante fiind Legea taximetriei şi Legea de sprijinire a Oltchimului în rezolvarea unor probleme de patrimoniu. Sper ca numele meu să fie legat şi de trecerea secţiei de piroliză de la Arpechim Piteşti la unitatea fanion a industriei vâlcene, SC Oltchim SA, pentru a asigura stabilitatea locurilor de muncă a peste 6.000 de angajaţi.
Sunt doar o parte din realizările mele care îmi dau girul moral să candidez, acum, la preşedinţia Consiliului Judeţean!

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button