Politica

Primarii pesedişti cer demisia Svetlanei Preoteasa şi a conducerii Inspectoratului Şcolar

Miercuri, o parte din primarii social-democraţi din judeţ, conduşi de preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Ion Cîlea şi de deputatul Aurel Vlădoiu, au pichetat sediul Prefecturii Vâlcea, protestând astfel împotriva modului în care guvernul înţelege să acorde banii pentru şcoli. Mai exact, primarii PSD au acuzat guvernul, pe deputatul liberal Emilian Frâncu dar şi pe ministrul secretar de stat pentru Învăţământul Preuniversitar, Svetlana Preoteasa că împart banii pe criterii politice, cele mai multe fonduri îndreptându-se către primarii liberali. Ineditul miting s-a încheiat cu o discuţie cu prefectul Radu Renga, ocazie cu care primarii şi-au spus păsurile de faţă cu şefii lor politici.

Reuniţi în faţa sediului PSD, primarii au plecat către sediul Prefecturii, „înarmaţi” cu pancarte şi lozinci antiguvernamentale. „Opriţi împărţirea pe criterii politice a banilor pentru şcoli!” şi ” şi „Frâncu şi Svetlana şi-au făcut împărţeala până au distrus şcoala” – acestea au fost lozincile scoase la înaintare de către protestatari. „Am venit aici pentru a ne manifesta indignarea şi dezaprobarea în legătură cu modul abuziv, discriminatoriu şi inechitabil în care guvernul a repartizat fondurile investiţionale din rezerva bugetară pentru reabilitarea şi modernizarea unităţilor de învăţământ din judeţul nostru. Pentru a argumenta cele afirmate vă voi prezenta situaţia concretă privind repartizarea sumelor prin două hotărâri de guvern. Judeţului Vâlcea i-a fost repartizată suma totală de 268 miliarde lei. Din această sumă, un număr de 35 de localităţi din totalul de 37, conduse de primari ai PNL, au primit suma de 138,13 miliarde lei, reprezentând 51,52% din totalul sumei repartizate. Deşi numărul localităţilor care au în fruntea lor primari PD-L este mai mic, totuşi acestora li s-a alocat suma de 63,23 miliarde lei, adică 23,58% din total, ceea ce demonstrează că şi la Vâlcea Alianţa D.A. continuă să funcţioneze, bucurându-se în continuare de privilegii. Spre dezamăgirea şi indignarea noastră, numai 10 din localităţile cu primari PSD au primit fonduri prin aceste două hotărâri de guvern, în valoare totală de 34,43 miliarde, reprezentând numai 12,8% din totalul sumei repartizate. Din cele 10 localităţi cu primari PSD care au primit fonduri, comuna Fârtăţeşti deşi avea nevoie de peste 3 miliarde lei, a primit numai 200 milioane, comuna Amărăşti avea nevoie de 18,5 miliarde şi a primit numai 150 milioane iar comuna Frânceşti avea nevoie de 16 miliarde şi a primit doar un miliard. Un număr de 18 localităţi nu a primit nici un leu, deşi au în lucru, pentru reabilitare şi modernizare, un număr foarte mare de unităţi de învăţământ”, a spus preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea. Acesta a dat citire şi listei cu cele 18 localităţi care nu au primit nici un ban: Prundeni, Cernişoara, Sineşti, Lăcusteni, Vlădeşti, Oteşani, Suteşti, Ştefăneşti, Lădeşti, Tomşani, Lungeşti, Făureşti, Ocnele Mari, Buneşti, Măciuca, Milcoiu, Creţeni şi Stoileşti. Primarii PSD au solicitat peste 80 miliarde lei însă au primit doar 34, în opinia lui Ion Cîlea existând mari discrepanţe între banii primiţi de localităţile PSD şi cele PNL. „Ce vină au aceşti copii din şcolile aflate în localităţile cu primari PSD, să suporte condiţiile mizere în care se desfăşoară procesul de instruire? În opinia noastră, de aceste încălcări se face vinovată conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, căreia i-am prezentat personal o documentaţie cu toate sumele necesare localităţilor, pentru realizarea lucrărilor de reabilitare şi reparaţii capitale în şcoli, care a fost total ignorată. De asemenea, o foarte mare vină o poartă secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Svetlana Preoteasa, care şi-a făcut o practică din a aloca preferenţial fonduri pe criterii politice, fiind dirijată în aceste acţiuni de vicepreşedintele Cristi Buican şi preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Emilian Frâncu, deputatul Emilian Frâncu. Pentru aceste încălcări deosebit de grave, solicităm demisia urgentă a conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean şi a secretarului de stat Svetlana Preoteasa, care nu a susţinut solicitările tuturor unităţilor administrativ teritoriale, indiferent de culoarea politică”, a mai spus Cîlea. Liderul PSD Vâlcea a mai cerut Prefecturii ca împreună cu Inspectoratul Şcolar să investarieze de urgenţă stadiul lucrărilor de reabilitare a şcolilor din judeţ şi să stabilească sumele exacte necesare lucrărilor executate precum şi cele necesare finalizării altor lucrări.
Prefectul Radu Renga a ascultat doleanţele primarilor, însă nu s-a abţinut să nu spună că „suntem într-un an electoral foarte ciudat: administraţia face mitinguri şi sindicatele fac conferinţe”. Acesta a decis să constituie o comisie formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean şi Inspectoratului Şcolar, care să verifice modul în care au fost cheltuiţi banii alocaţi unităţilor şcolare. Prefectul a decis, de asemenea, să solicite suplimentarea microbuzelor destinate transportului elevilor din judeţ. La finalul întâlnirii, prefectul Radu Renga i-a informat pe cei prezenţi că va transmite protestul lor la Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi le-a solicitat primarilor nemulţumiţi să atenţioneze în scris Instituţia Prefectului cu privire la două-trei probleme stringente cu care se confruntă localităţile respective.
Octavian HERŢA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button