Politica

Ion Nicolae, liberalul 4X4

Ştiam de multă vreme că aproape-candidatul la Primăria Râmnicului din partea PNL este un om căruia îi place să trăiască pe picior mare. Ştiţi ce mă frapează cel mai tare la Ion Nicolae? Ei bine, faptul că omul ăsta chiar ştie ce vrea. A vrut să fie şef la Inspectoratul în Construcţii, a ajuns. A vrut să fie preşedintele liberalilor din Râmnic, a ajuns. A vrut să fie candidat la primărie, a ajuns, chiar dacă treaba asta nu i-a ieşit decât pe jumătate. A vrut bani, a făcut pe dracu’n patru şi a ajuns unul dintre cei mai avuţi politicieni vâlceni. A vrut casă în buricul târgului, şi-a cumpărat. A vrut să concesioneze teren ca să-şi facă acces la garaj, a concesionat.

A vrut maşină bengoasă, ca să moară toţi duşmanii de ciudă, şi-a luat omul Honda RC-V 4X4 de jdemii de euroi, nu de alta, dar de ce să fie Gigi Matei singurul consilier municipal cu gipan? Zis şi făcut. În legătură cu această ultimă achiziţie, datorată – cum se poate altfel?, salariului de bugetar, trebuie să spunem că Ion Nicolae se făleşte de câteva zile într-un SUV de zile mari, al cărui preţ CIP, adică fără taxe, pleacă de la aproape 24.000 de euro. Dacă adaugi TVA-ul şi ceva dotări mai de Doamne ajută, sari de 30.000 de euroi. Chestia asta nu are cum să nu te pună un pic pe gânduri, mai ales că salariul de şef la Inspectoratul în Construcţii, oricât de mare ar fi el, nu prea îţi permite să cumperi în nici doi ani de zile o casă şi o maşină de lux. Doar dacă nu cumva Ion Nicolae nu are ceva afaceri de care nu am auzit noi sau nişte economii bazate rău. Dar şi cu economiile ăstea, tot îţi pui semne de întrebare: păi de unde, tot din salariul de bugetar? Oricum, una peste alta lui Nicolae nu-i merge rău. Dacă stăm bine şi ne gândim, chiar dacă de ani de zile face tot posibilul să se compromită definitiv în politică, Ion Nicolae cade mereu în picioare. Chiar dacă nu mai este el candidat, consilier local tot o să mai fie. Uite-aşa, ca să se oftice duşmanii…  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button