Deputatul PSD Aurel Vlădoiu continuă să ne dea peste cap planurile, făcând mai multe fapte bune decât rele. Când speram că-l prindem din nou cu ceva nasol, aflăm că zilele trecute a făcut o vizită la Costeşti, unde s-a interesat de soarta principalelor monumente istorice din localitate. Foarte drăguţ din partea lui! Cică în mod deosebit i-a atras atenţia bolniţa de la „Cele 44 de izvoare”, care necesită urgent lucrări de restaurare. Parlamentarul social-democrat a decis să susţină şi el această acţiune oferind 200 de milioane lei vechi. Pe parcursul vizitei, Vlădoiu a fost însoţit de liderul PSD Costeşti şi de Ion Stoican – considerat deja de către deputat – „viitorul primar al comunei”. Deplasări cu scopuri oarecum similare a mai avut la Tomşani şi Slătioara, unde, profitând de ocazie, a stabilit împreună cu colegii de partid din zonă şi câteva chestiuni organizatorice legate de campania electorală.
La Păuşeşti Măglaşi şi Olăneşti, Vlădoiu a tratat în mare parte probleme politice, aici social-democraţii având o dilemă. Se pare că Ion Cazan, cel care urma să reprezinte PSD-ul în competiţia pentru primăria Olăneşti, n-ar mai fi aşa interesat de subiect, având în vedere că firma sa de construcţii trece printr-un moment neaşteptat. Mai exact, Cazan a cumpărat foarte multe utilaje în leasing şi se teme să nu întâmpine dificultăţi financiare în condiţiile în care va pompa o sumă substanţială în campania electorală. Chiar dacă s-a ivit această situaţie nedorită, Vlădoiu spune că, la Olăneşti, PSD are totuşi şanse să facă o figură bună în alegeri, mai ales că actualul primar, Viorel Coteanu „strânge semnături pentru a candida ca independent la Păuşeşti Măglaşi”. Deputatul social-democrat mai spune că discuţii aprinse au fost şi la şedinţa de la Mateeşti. „Cel nominalizat de noi, Năproiu Macarin, era destul de nehotărât. În cele din urmă, lucrurile s-au lămurit, dânsul a acceptat să candideze, lucru care nu poate decât să ne bucure. Dumnealui este un om foarte valoros, iubit şi respectat în localitate”, a adăugat încrezător parlamentarul.