Politica

„Aviatorul” Pătru, candidat kamikaze pentru Consiliul Judeţean

Nicolae Pătru s-a hotărât: va candida la şefia Consiliului Judeţean, cu ocazia alegerilor locale de la începutul lunii iunie. Preşedintele PRM Vâlcea crede că pe perioada celor trei ani cât a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean a acumulat suficientă experienţă în administraţie cât să poată emite pretenţii în lupta electorală. De asemenea, Pătru spune că are o serie de proiecte de anvergură pentru judeţ, pe care intenţionează să le pună în aplicare imediat ce va fi ales de cetăţeni. Cel mai important dintre acestea este construirea unui aeroport lângă Râmnic. Pătru nu precizează însă de unde va lua fondurile pentru o asemenea investiţie-gigant. În plus, peremistul susţine că are dosarele tuturor contracandidaţilor săi, afirmând că le va prezenta opiniei publice în campania electorală. Pătru crede că în tandem cu Ion Nuică va reuşi să readucă PRM în prim-planul vieţii politice locale.

„Suntem pregătiţi pentru candidatura la primărie şi Consiliul Judeţean. Săptămâna viitoare vom prezenta cele două propuneri conducerii centrale a partidului. Ion Nuică este oricum mai bun decât ceilalţi candidaţi, ca om care a făcut ceva la viaţa lui, fără a se implica în afaceri cu statul”, a spus Pătru în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta a afirmat că la nivelul municipiului şi judeţului se execută lucrări de proastă calitate. „Nu mai departe de zilele trecute îl auzeam pe primarul Capitalei, Adriean Videanu spunând că PD-L nu a făcut supermarketuri în centrul oraşelor. Eu aş vrea să îi dau ca replică municipiul Râmnicu Vâlcea, unde mall-ul şi magazinul sunt chiar în buricul târgului. În ceea ce priveşte mall-ul, se vede că e o pacoste pentru circulaţie. Nu ştiu cum va fi realizată intersecţia acolo, cu staţionarea pe pod, încălcându-se astfel regulile de circulaţie. S-au angajat la nişte lucrări numai de dragul profitului personal şi vor suporta consecinţele. De asemenea, atrag atenţia asupra lucrărilor foarte proaste din judeţ. Primesc o serie de reclamaţii, cum ar fi la Cernişoara, unde datorită sustragerii materialelor care trebuiau să fie folosite la poduri, au rezultat fisuri grave ale acestor edificii. Nu mai vorbesc de proasta calitate a tratamentelor, la Mihăeşti şi Perişani, de unde este Buican. Sunt fisuri grave în patul drumului; nu se respectă nici regimul drumurilor judeţene, lăţimea acestora”, a declarat liderul peremist. Printre proiectele pe care intenţionează să le promoveze dacă va ajunge preşedinte al Consiliului Judeţean, Nicolae Pătru a menţionat construirea unui aeroport vizavi de combinatul Oltchim, lângă depozitul de lindan, separarea zonei comerciale de cea administrativă, scoaterea căii ferate în afara Râmnicului precum şi folosirea energiilor alternative.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button