Editorial Politic

Despre politicieni, numai de bine

Despre politicieni, numai de bine
• de Octavian HERŢA

 
Potrivit unui sondaj INSOMAR, cei mai mulţi dintre români sunt de părere că singurul scop al politicienilor autohtoni este acela de a face bani. De asemenea, acelaşi sondaj relevă faptul că 80% dintre respondenţi cred că politicienii români nu au nimic în comun cu omologii lor occidentali. Şi nu în cele din urmă, sondajul arată că românii sunt convinşi de faptul că în primul eşalon al politicii nu ajung oamenii valoroşi.
Consultând şi comparând declaraţiile de avere ale politicienilor, constaţi că români nu sunt chiar aşa bătuţi în cap. De la an la an, averile aleşilor se umflă într-un ritm care te scoate din minţi. Şi asta, în timp ce băieţii declară că nu au nici un fel de afaceri care le-ar putea aduce venituri. Pur şi simplu, zic ei, sunt mai bogaţi. Sunt curios cum s-ar descurca stimabilii parlamentari, de exemplu, dacă ar trebui să-şi justifice bănuţii din conturi şi proprietăţile.
N-ai nevoie de un creier prea înzestrat ca să te prinzi că politicienii noştri n-au nimic în comun cu cei din Occident. Hai să luăm, pentru exemplificare cazurile a doi-trei parlamentari vâlceni. Mitică Dragomir, deputat, supranumit Corleone. Păi ăsta dincolo nu ar fi avut voie nici măcar să umble liber pe stradă, dar să acceadă la funcţiile pe care le ocupă acum! Numai rânjetul ăla al lui şi ar fi suficient ca să te bage la idei definitiv… Rovana Plumb, deputat. Mă rog, eu cred că doar pentru faptul că e pesedistă şi ar fi suficient încât să facă să dispară orice asemănare cu un politician occidental. Cât despre maniera domniei sale de a face politică, nici nu am cuvinte. Dorel Jurcan, senator. Complet absent din viaţa politică locală, ignorant în ceea ce-i priveşte pe iresponsabilii care l-au trimis în Senat. Interesat doar de binele afacerilor pe care le are, fără nici un fel de of pentru judeţul său.
Cât despre valoarea politicienilor noştri, orice discuţie este moartă din start. Nu e nici un secret că pe tuşa politicii sunt ţinuţi de ani de zile oamenii valoroşi, care ori sunt prea scârbiţi de mizeria în care se bălăcesc politicienii români, ori li s-a băgat de mult căluşul în gură, pentru a nu emite pretenţii. În tot acest timp, cu mici excepţii, politrucii îşi fac de cap prin ministere şi Parlament, cu mintea doar la ce combinaţii mai pot face cu ajutorul funcţiilor deţinute.
Şi uite-aşa, timpul trece, leafa vine, şmecherii fac banii, fraierii o freacă la rece şi votează aiurea. Iar institutele de sondaj nu fac altceva decât să ne dea nişte informaţii pe care orice român le putea preciza dinainte. Dacă cei 16 ani scurşi de la Revoluţie nu a adus nici o schimbare în politica românească, nu văd de ce de-acum încolo vom asista la vreo transformare spectaculoasă. Vom fi în continuare doar o republică bananieră condusă de câţiva şefi de trib pe care-i doare-n fes de turmă.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button