Politica

Baronul local Viorel Popescu nu este dorit în PD-L

Democraţii nu-l vor coleg de partid pe baronul local Viorel Popescu. Deşi oficial se feresc să-şi susţină punctul de vedere, sub promisiunea că nu le vom dezvălui identitatea, foarte mulţi democraţi din conducerea organizaţiei spun că aducerea în rândurile lor a fostului pesedist nu ar putea face decât rău PD-L-ului. Ei cred că afaceristul Viorel Popescu, ca şi Dumitru Becşenescu, pe care, de asemenea, nu l-au acceptat, are în continuare o imagine prăfuită, indiferent câţi bani ar arunca în media pentru a da impresia că e poamă bună. Democraţii anti-Popescu consideră că o eventuală asociere a primarului Gutău cu fostul vicepreşedinte pesedist – forţat să părăsească PSD după câteva acte de indisciplină, de „trădare” cum aprecia secretarul executiv Dumitru Persu – ar fi şi mai păguboasă pentru PD-L.

Se pare că democraţii preocupaţi de soarta partidului nu au uitat nici de speculaţiile din perioada în care Popescu, mare grangur pesedist, ocupa funcţiile de subprefect şi preşedinte al Comisiei Judeţene de Aplicare a Legilor Fondului Funciar. La acea vreme, lui Popescu i s-a reproşat faptul că, folosindu-se de aceste două poziţii importante în administraţie, ar fi reuşit să pună mâna pe parcul unde astăzi este construit River Plaza Mall. Din câte ştim, Viorel Popescu nu a contrazis niciodată aceste acuze, ba din contră, tăcerea sa a alimentat şi mai mult zvonurile potrivit cărora râmnicenii care pentru acea suprafaţă depuseseră cereri de retrocedare la Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar nu şi-ar fi intrat în drepturi fără ca fiecare dintre ei să semneze precontracte de vânzare-cumpărare cu firma familiei Popescu, Setler Mina. Democraţii cred, aşadar, că liberalii, dar şi o parte dintre pesedişti – care îl exclude, bineînţeles, pe deputatul Aurel Vlădoiu – s-ar putea folosi de „slăbiciunile” fostului subprefect pentru a-l pune pe Mircia Gutău într-o lumină nefavorabilă în faţa electoratului, iar din acest motiv preferă să-l ştie pe Viorel Popescu în afara PD-L, în ciuda averii colosale pe care acesta a făcut-o după ce a ocupat funcţii cheie în administraţie. În plus, pedeliştii sunt de părere că un om care a trădat la PSD, poate proceda foarte uşor la fel şi la PD-L.   E.D.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button