Liga V

Progresul Măldăreşti confirmă pe zi ce trece

Printre echipele-surpriză ale acestui sezon de Liga a V-a se numără şi Progresul Măldăreşti, o echipă care nu a atras prea mult atenţia în ultimii ani prin rezultatele consemnate. Acum însă a avut un debut fulminant de campionat, cu doar un egal şi o înfrângere, în prima etapă, cu Viitorul Buneşti, pusă pe seama unui accident care i-a împiedicat pe o parte dintre jucători să ajungă la acel meci. În rest, numai succese. Forma bună a echipei lui Tică Nistor, a fost confirmată şi în runda recent disputată. Progresul Măldăreşti s-a deplasat la Frânceşti pentru întâlnirea cu ultima clasată a seriei a III-a, Sportul Genuneni. Aşa cum era de aşteptat, Progresul a reuşit să se impună în faţa formaţiei care nu obţinuse nici un punct în acest campionat, însă nu fără emoţii.

S-a chinuit o repriză să perforeze poarta adversă şi n-a reuşit. A fost 0-0 la pauză, golurile venind abia în partea a doua a meciului când mingea a fost repusă de la centru terenului de şapte ori. Progresul a condus cu 3-0, apoi cu 4-1, meciul încheindu-se cu scorul de 5-2 în favoarea oaspeţilor, care păstrează în continuare speranţe că ar putea ajunge pe primul loc.  

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button