Liga IV

Echipa lui Mangalagiu a bătut pasul pe loc

CSM II – Vartex Rm. Vâlcea 2-2 (1-1)

În etapa trecută niciuna dintre cele două formaţii care s-au întâlnit vineri, 12 octombrie, pe sinteticul din Zăvoi, nu reuşise să câştige, astfel că această partidă reprezenta o şansă de reabilitare atât pentru CSM II, cât şi pentru Vartex. Numai că gazdele vroiau mult, dar nu prea aveau cu ce, în condiţiile în care Gabi Mangalagiu, antrenorul „municipalilor”, a avut la dispoziţie juniorii şi doar câţiva seniori la care echipa mare nu mai apelează. Astfel că şansele de reuşită păreau a fi mai mari pentru gruparea lui Popolan. În minutul 27 „municipalii” au contrazis, însă, acest lucru, trecând în avantaj după reuşita lui Stanciu.

Doar 10 minute s-a menţinut rezultatul, Vartex-ul restabilind egalitatea în urma unei lovituri de pedeapsă de care-a beneficiat graţie imprudenţei făcută de Zoicaş care-a jucat mingea cu mâna în propriul careu. Mozăceanu a transformat penalti-ul, astfel că scorul a devenit 1-1. Deşi centralul, Daniel Demetrescu, le-a pus mingea pe var, au existat unele nemulţumiri ale echipei oaspete legate de faptul că arbitrul ar fi sancţionat doar cu „galben” un jucător advers care-ar fi oprit o situaţie de înscriere a unui gol. Oricum, „Zăpadă” a făcut repede dreptate şi în ultimul minut dinaintea pauzei a lăsat gazdele în inferioritate numerică, eliminându-l pe Marius Pufu pentru „oprirea unui jucător care avea o situaţie evidentă de înscriere a unui gol”. După pauză, în tabăra CSM-ului avea să fie resimţit din plin omul în minus. Încă din minutul 53 Vali Toader a adus-o pe Vartex în avantaj şi părea că nimic nu mai poate schimba soarta partidei. Au mai fost şi câteva ocazii de a majora diferenţa pentru echipa lui Popolan, printre care o fază în care mingea a căzut undeva pe linia porţii, oaspeţii solicitând acordarea golului. Scorul a rămas încă neschimbat, iar finalul de meci i-a găsit pe juniorii CSM-ului atacând pe toate fronturile. I-au luat cam tare pe adversari, au pus presiune şi în ultimul minut de prelungire a partidei, şi-au atins scopul. Ghebar a marcat pentru scorul de 2-2, salvând onoarea CSM_ului.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button