Liga IV

Dispută în…subsolul clasamentului

Olteţul Zătreni – FC Govora 3-1 (1-1)

După neprezentarea de la Fîrtăţeşti toată lumea era curioasă de ce urma să se întâmple în această etapă la Zătreni, dacă echipa din comuna primarului Liţoiu a găsit jucători pentru a-şi continua drumul în Liga a IV-a. De fapt, problema nici nu a fost atât de mare pe cât s-a creat impresia. Sau cel puţin aşa susţine primarul din localitate. De la echipă au plecat doar trei jucători, fraţii Ion şi Lucian Bujor. Referitor la motivele care au dus la această despărţire, încă există păreri diferite. Marian Ion („Măru”) susţine că primarul a dat dovadă de neseriozitate şi nu şi-a respectat înţelegerea, decât în parte.

Colaborarea între jucătorii din Laloşu, dar şi alţii de la Craiova se baza pe faptul că, în schimbul serviciilor aduse de jucători echipei Olteţul, aceştia să primească regulat bani de benzină plus o primă de joc. Numai că acest lucru nu s-a întâmplat decât de două ori, după cum susţine „Măru”. Varianta a fost infirmată de primarul din Zătreni, însă până la urmă acum, din moment ce fiecare a ales alt drum, are mai puţină importanţă ce s-a întâmplat. Revenind la meciul de sâmbătă, să spunem că Olteţul Zătreni a întâlnit un adversar mai accesibil, pe FC Govora, o echipă care, în ciuda problemelor care apar de la o etapă la altă, se tot zbate să reziste în campionat şi să găsească variante pentru a se salva de la retrogradare. După revenirea lui Glodeanu care n-a făcut însă deplasarea la Zătreni, s-a reîntors la Govora, după experienţa de la Mihăeşti, şi Luci Dinu. Acesta a venit într-un moment în care govorenii chiar aveau nevoie de jucători. Săptămâna trecută le-au plecat câţiva dintre „stranieri”, băieţii care veneau din Rm. Vâlcea, iar alături de ei, a plecat şi antrenorul Iulică Dincă. Sperau totuşi să treacă peste toate acestea şi să scoată un rezultat bun la Zătreni. Au reuşit acest lucru doar în prima repriză care a fost stabilită de două lovituri de pedeapsă acordate de centralul Voicescu. Una pentru gazde, în chiar debutul meciului, în minutul 6, transformată de Mircea Herăscu, iar cealaltă în minutul 32, pentru oaspeţi care au reuşit să egaleze prin execuţia lui Dinu. Govorenii au menţinut rezultatul doar până-n minutul 65 când juniorul Marius Badea l-a învins pe portarul echipei din staţiune care avea să gafeze câteva minute mai târziu şi astfel să risipească emoţiile de final ale echipei gazdă. A fost o aruncare de la margine, portarul govorean a vrut să lase balonul să intre direct în poartă, însă acelaşi Badea a împins mingea în poartă, ducând scorul la 3-1, rezultat cu care s-a şi încheiat meciul.  

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button