Administratie

Construirea unei hidrocentrale la Cheia se ridică la 450.000 euro

Preşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Buşe nu renunţă la proiectul de realizare de noi microhidrocentrale. Până acum s-au stabilit 9 posibile amplasamente. În cazul  microhidrocentralei de pe aducţiunea de la Cheia,  a fost elaborat studiul de fezabilitate care a fost predat beneficiarului, SC Apavil SA. Acest studiu a fost prezentat conducerii Consiliului Judeţean şi se referă la realizarea unei centrale hidroelectrice de mică putere pe aducţiunea de apă menţionată care ar urma să producă 3500 MW/h anual. S-a intervenit la Agenţia Română  pentru Conservarea Energiei pentru asigurarea cofinanţării în procent de 30% din suma totală a investiţiei care se ridică la 450.000 euro.

După aprobarea indicatorilor tehnico-economici de către CJ, se va trece la identificarea surselor de finanţare şi pentru diferenţa de 70% din suma totală. Consiliile locale ale oraşelor Horezu şi Băile Olăneşti precum şi cel al comunei Alunu au emis hotărârile privind acordul de încheiere a unui parteneriat public privat pentru realizarea de microhidrocentrale. Urmează să fie încheiate contracte de parteneriat cu firme specializate în realizarea de microhidrocentrale.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button