Liga Nationala

Luca şi Ardean au ieşit din circuit

Stela, la consultaţii în Viena

În pragul unui an competiţional care se anunţă a fi foarte dificil, Oltchim Rm. Vâlcea se confruntă cu mari probleme în ceea ce priveşte efectivul. Astfel, una dintre cele mai constante jucătoare ale echipei, Steluţa Luca, este în pericol să rateze întregul sezon din pricina unei accidentări la spate. Handbalista, ajunsă la vârsta de 32 de ani, s-a accidentat la un amical cu HC Zalău, după întoarcerea din cantonamentul din Turcia. Accidentarea a ţinut-o departe de teren în amicalele cu Norvegia, dar şi-n partida din Supercupa României, atunci când Oltchim-ul a depăşit Rulmentul cu 28-24.

Un simplu RMN a arătat diagnosticul, aruncând în aer speranţele într-un sezon poate mai glorios decât cel trecut: un disc strangulat între vertebrele L4 – L5 şi între L5 – S1. Steluţa Luca a fost văzută deja de trei medici în ţară, iar concluzia a fost clară: operaţia este iminentă. Jucătoarea Oltchim-ului a preferat să mai amâne câteva zile intervenţia chirurgicală, să continue consultaţiile, să trimită analizele la câteva clinici din afara ţării şi să urmeze un tratament. Ultima variantă aleasă: o vizită la Viena, la una dintre cele mai prestigioase clinici din Europa, acolo unde va şti precis dacă va putea să scape de operaţie. Posibila absenţă a Steluţei Luca de pe teren face ca oficialii Oltchim-ului să încerce rapid transferul la Vâlcea al unei jucătoare, în vizor aflându-se câteva handbaliste care evoluează în campionatul intern.

Alice are fractură de stres

Cealaltă jucătoare de la Oltchim care acuză probleme medicale este Valentina Ardean, care-a plecat de altfel împreună cu Steluţa Luca la consultaţii în Viena. Antrenorul Gheorghe Tadici ne-a oferit mai multe în acest sens: „Ardean are fractură de stres la nivelul peroneului. Nu este o problemă de acum, este ceva mai veche, de prin luna mai s-a constatat. Primul verdict a fost periostită, însă acum, după nişte analize mai ample, a apărut că are fractură de stres, care are trei forme de vindecare. Regula principală este aceea că se vindecă din mers, dar există şi o variantă de a i se face o incizie pe peroneu, unde i se introduce o plăcuţă, iar în decurs de o săptămână poate să revină pe teren. La fel ca şi în cazul lui Luca, ar mai fi o ultimă: intervenţia chirurgicală”.
Dacă analizele de la Viena vor fi nefavorabile, este clar că extrema Oltchim-ului va trebui să facă o pauză. În aceste condiţii, ar putea să stea pe tuşă până la duelurile grele din preliminariile Ligii Campionilor, o reintrare pe teren fiind foarte posibilă să aibă loc abia la Turneul Campioanelor (noua denumire a Supercupei Europei), competiţie găzduită de Sala „Traian”.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button