Liga IV

Dinamo Horezu, la primul succes în elită

Debutul echipei Dinamo Horezu era mult aşteptat de către majoritatea oamenilor de fotbal din judeţ care nu aflaseră prea multe despre componenţa şi valoarea echipei închegate peste noapte de binecunoscutul om de afaceri, Dan Mazilu. Au putut să se convingă de intenţiile sponsorului abia după prima etapă când Dinamo a întâlnit pe Forestierul Băbeni la Fîrtăţeşti, acolo unde-şi vor desfăşura, Mogoşan şi compania, meciurile de pe teren propriu în acest campionat. Se anunţa un meci echilibrat, date fiind şi declaraţiile dinaintea jocului ale băbenarilor care, având în vedere componenţa lotului de care dispun acum, cu jucători gen Turcu şi alţii ce au mai evoluat pentru Forestierul, erau mai mult decât încrezători că în primele etape nu vor pierde nici un joc.

Antrenorul Deconescu, ce a lipsit de la meciul de la Fîrtăţeşti, spunea chiar că ar putea obţine maximum de puncte în primele 7 etape, adică este foarte posibil ca ei să câştige tot ce se poate câştiga pe perioada şederii în ţară a celor câţiva jucători care-au mai ajutat şi în trecut Forestierul. Însă planurile le-au fost date peste cap încă din start de Dinamo Horezu, o echipă ce nu a reuşit să facă achiziţii prea multe şi de marcă, aşa cum se aştepta, dar care are un patron a cărui valoare, cum spunea cineva, compensează cu celelalte lipsuri cu care se confruntă, deocamdată, gruparea de Liga a IV-a. Mazilu, Nedescu, Mirescu de la Topologul Nicolae Bălcescu, Băiaşu – ce a jucat şi în sezonul trecut pentru Dinamo Horezu şi Mogoşan ar fi jucătorii mai cunoscuţi care au ales să-l urmeze pe Dan Mazilu.

Dan Mazilu a atras atenţia încă din start: primă de 200 de lei la victorie

Sponsorul nou promovatei Dinamo Horezu, Dan Mazilu, a atras încă din start atenţia. În primul meci de la revenirea în fotbalul judeţean a surprins, anunţând pentru meciul cu Forestierul Băbeni o primă de victorie, se pare, de 200 de lei pentru fiecare jucător. Bani pe care Băiaşu şi restul colegilor şi i-au primit după ce i-au învins cu 5-0 pe băbenari. Conform unor surse din interiorul grupării, chiar şi jucătorii de rezervă, care au intrat pe parcurs în teren, au fost recompensaţi cu 100 de lei, în timp ce jucătorii care doar au stat pe bancă şi au privit meciul s-au ales cu 50 de lei. Dacă ar fi să facem un calcul, cu cheltuielile de organizare a meciului, cu primele de joc, cu protocolul de la sfârşitul partidei, transport şi toate celelalte, Dan Mazilu a scos numai pentru un meci din buzunar aproximativ 50 de milioane de lei vechi, adică aproape suma pe care o echipă fără pretenţii o alocă pentru un întreg campionat. Date fiind acestea, nu mai putem pune la îndoială nici veridicitatea zvonurilor cum că Mazilu ar fi cheltuit deja până acum, de la revenirea în fotbal, aproape o jumătate de miliard de lei vechi. Cu legitimări, cumpărarea echipei Dinamo Horezu şi restul cheltuielilor ce au devenit necesare. În aceste condiţii, ce echipă din fotbalul judeţean ar putea concura cu gruparea ce va redeveni, din iarnă, FC Nova Lăpuşata? Mai trebuie spus că, pe lângă primele de joc, Mazilu le oferă jucătorilor şi câte un salariu lunar care depăşeşte cu mult îndemnizaţiile de efort pe care le oferă conducerile altor echipe jucătorilor. Poate doar revenirea lui Bobi Marin în fotbal ar putea avea un impact similar asupra fotbalului vâlcean.

Forestierul a contestat dreptul de joc al lui Mogoşan
• băbenarii pierdeau oricum meciul la „masa verde”

Partida dintre Dinamo Horezu şi Forestierul Băbeni n-a fost nici pe departe una liniştită. Erau multe ambiţii în joc, şi de o parte şi de cealaltă. Dar, cum norocul ţine de obicei cu cei puternici, Forestierul a plecat încă din start în dezavantaj. „Am înţeles că au jucat bine băieţii în prima repriză, când am avut mai multe ocazii printre care şi o bară, dar şi un gol anulat de Iordache. A fost 1-0 la pauză pentru Dinamo, iar în partea secundă s-au schimbat lucrurile după ce Mazilu i-a rupt piciorul lui Scurtu, iar «Zăpadă» nu a dictat nici o sancţiune disciplinară la această fază”, ne-a prezentat pe scurt, antrenorul Deaconescu, povestea meciului de la Fîrtăţeşti, încheiat până la urmă cu scorul de 5-0 în favoarea echipei gazdă. După meci s-au auzit şi câteva acuzaţii la adresa unor jucători ai Forestierului care nu şi-ar fi apărat corect şansele pe teren, însă totul ar fi fost uitat dacă cei care l-au suplinit pe Deaconescu pe banca tehnică a Forestierului n-ar fi făcut imprudenţa de a scoate un junior şi a-l înlocui cu un senior. Găsiseră deja un motiv de a face contestaţie şi erau convinşi că vor câştiga meciul. Au susţinut că Mogoşan era jucătorul Forestierului şi nu avea dreptul de a evolua pentru Dinamo Horezu. Astfel, se vedeau deja învingători la „masa verde”, numai că între timp, se pare, au renunţat la idee, asta pentru că şi-au dat seama că ei pierdeau oricum meciul datorită greşelii de a fi jucat o anumită perioadă din această partidă doar cu un singur junior, lucru neacceptat de regulamentul competiţiei.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button