Liga V

S-a întrerupt colaborarea dintre Forestierul şi FC Băbeni

• gruparea lui Roşu are ca obiectiv locurile 1-3

Sezonul trecut, pentru a se putea îndeplini obiectivul Forestierului Băbeni, salvarea de la retrogradarea din elita fotbalului judeţean, s-a considerat necesară, pe lângă aducerea unor jucători noi, şi colaborarea cu gruparea lui Eugen Roşu, FC Băbeni, grupare formată în majoritate din jucători tineri, chiar juniori. Până la urmă băbenarii au reuşit să realizeze ce şi-au propus, să rămână în Liga a IV-a, dar asta doar după ce au avut ceva de tremurat pe final de campionat. Iar în această pauză competiţională, cei care răspund de destinele Forestierului, pentru a nu se mai afla în situaţia de anul trecut, au hotărât să ia anumite decizii. Aducerea unui antrenor şi legitimarea unor jucători noi sau a celor care le fuseseră daţi cu titlu de împrumut (printre care şi vreo 5 jucători dintre cei 15 care au avut drept de joc şi la Forestierul şi la FC Băbeni).

Numai că, cu această ultimă speţă nu a fost de acord şi Eugen Roşu, cel care răspunde de destinele FC Băbeni. A acceptat doar ideea împrumutului de jucători, la fel ca şi până acum, nu însă şi cedarea acestora. Răspunsul lui Roşu i-a nemulţumit pe cei de la Forestierul care, se pare, i-ar fi comunicat acestuia că, drept urmare a deciziei sale, FC Băbeni nu va mai juca pe terenul central. Şi astfel colaborarea dintre Forestierul Băbeni şi FC Băbeni s-a întrerupt. Acum fiecare îşi va vedea de drumul său. Iar Roşu ne asigură că FC Băbeni nu va muri, „chiar dacă anumite persoane şi-ar dori acest lucru”. Ba mai mult, în acest campionat, împreună cu ceilalţi doi colegi, Florentin Davin şi Adi Iordănescu, Roşu ţinteşte locurile 1-3. Deci putem deduce că ia în calcul chiar şi promovarea în Liga a IV-a cu juniorii pe care-i pregăteşte. Până acolo, însă, e drum lung. Şi ar putea trece chiar şi pe la Horezu, acolo unde-au jucat elevii lui Roşu în acest sfârşit de săptămână. FC Băbeni şi gruparea lui Vicenţiu Marinescu, Flacăra 2005 Horezu, echipă ce şi-a făcut cunoscută intenţia de a se înscrie în campionatul de seniori, au disputat duminică un amical. Meciul s-a încheiat cu victoria gazdelor, care s-au impus cu scorul de 4-2 în faţa băbenarilor.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button