Liga V

Comuna Bărbăteşti rămâne în elita fotbalului judeţeană

• chiar dacă Sportul se va desfiinţa, primarul Constantin Banacu anunţă o altă colaborare de senzaţie cu un om de afaceri

Primarul comunei Bărbăteşti, Constantin Banacu, se poate considera un om norocos. În localitatea pe care-o conduce se întâmplă lucruri frumoase la nivel sportiv. Anul trecut, pe terenul de fotbal din comună a evoluat însăşi campioana judeţului Vâlcea, Sportul. Chiar dacă viitorul acestei grupări este incert, edilul are în mânecă încă un as. Chiar în aceste zile se poartă discuţii pentru ca o altă echipă cu forţă financiară să închirieze baza sportivă din Bărbăteşti. În acest fel, comuna nu va dispărea din peisajul fotbalistic al judeţului, ci dimpotrivă. Despre toate lucrurile frumoase care se întâmplă la Bărbăteşti, primarul Banacu ne-a vorbit cu mândrie în interviul care urmează. 

 Primarul vrea trupă de old-boys în comună

* Ce mai ştiţi de Sportul, campioana Vâlcii în sezonul precedent? Se desfiinţează, nu se desfiinţează, vor continua să joace la Bărbăteşti?

– Nu ştiu nimic deocamdată, nici n-am stat de vorbă cu ei până acum. Dar dacă n-au promovat, s-ar putea să vină să joace în continuare aici. Mie mi-a plăcut această colaborare. Au avut ambiţie şi au vrut practic să şi promoveze. E mai greu acum că nu şi-au îndeplinit obiectivul până la capăt. M-am şi gândit că s-ar putea să se destrame dacă nu reuşesc să ajungă în Liga a III-a. Am bănuit asta după discuţiile pe care le aveau între ei. Păcat, pentru că era o echipă frumoasă. De-asta i-am şi acceptat să joace la noi la Bărbăteşti. Nu le-am luat chirie. Au plătit doar plasele de protecţie pentru geamurile de la şcoală. Şi mai plăteau un băiat ca să întreţină terenul. Nu puteam să le cerem altceva, pentru că au făcut totul, ca şi noi, pentru distracţie. Mi-a plăcut să avem în comună două meciuri pe săptămână, unul sâmbăta, altul duminica, uneori chiar şi miercurea.

* Cu echipa de fotbal AS Bărbăteşti nu vă doriţi să ajungeţi mai sus, în elita fotbalului judeţean?

– Deocamdată nu, n-avem pretenţii să intrăm în Liga a IV-a. Şi asta nu doar pentru că sunt cheltuielile mai mari, ci mai degrabă pentru că nu avem în comună jucători de aşa mare valoare, talentaţi, care să fi făcut performanţă sau să-şi dorească să joace la un nivel superior. Aşa că nu are rost să facem o echipă formată din jucători adunaţi de peste tot. De acum înainte încercăm şi noi să adunăm cât mai mulţi copii la fotbal, iar peste câţiva ani buni sperăm să se vadă roadele. Dar şi aici e greu să impui acestora un program strict de pregătire pentru că în general majoritatea au alte activităţi. Odată ce termină clasa a VIII-a merg la liceele din oraşele apropiate şi le e greu să mai vină să mai joace fotbal la Bărbăteşti.

* Să înţelegem că nu doriţi să urmaţi exemplul altor comune, să aduceţi jucători din afara localităţii pentru a forma o echipă competitivă?

– Păi dacă aducem jucători din afară, trebuie să-i şi angajăm undeva, cu un salariu destul de mare. Ori noi, după meci, ca „prime de joc”, le oferim doar câte o ladă sau două de bere. Şi e bine şi aşa, mai ales când vezi că vin vreo 100 de oameni săptămânal la meciuri. Probabil că unii locuitori din comună şi-ar dori să avem şi o echipă mai bună după experienţa pe care-am avut-o anul trecut cu Sportul.

* Ce obiectiv vă propuneţi pentru viitorul campionat, ţinând cont că acum seria Horezu se va întări, odată cu retrogradarea celor de la Minerul Costeşti şi Unirea Tomşani?

– Sigur va fi o serie mai puternică, aşa că nu ştiu ce şanse vom avea la primele locuri, dar cert este că noi mai vrem să mai facem încă o echipă. Unul dintre oamenii adevăraţi ai comunei, care iubeşte foarte mult fotbalul, Gheorghe Gălbenuş, vrea să înfiinţăm încă o echipă şi pentru cei mai bătrâni dintre noi, trecuţi de prima tinereţe, să jucăm şi noi în campionat. Vrem neapărat să ne înscriem în competiţiile AJF-ului. Să facem şi noi puţină mişcare. Poate o să joc şi eu. Să vedem ce reflexe mai am. Am fost portar şi la fotbal, dar şi la handbal. Mă antrenez încă de pe acum. Ne-am gândit deja şi la o denumire a viitoarei echipe: Vulturii Bărbăteşti. Aşa s-a numit pe vremuri formaţia din comuna noastră. S-a întâmplat asta cu vreo 20 ani în urmă, când ne şi băteam pentru primul loc pe judeţ.

* Dacă tot nu aveţi un obiectiv măreţ, care-ar fi ambiţiile legate de acest campionat?

– Cu echipele din comunele vecine sunt întotdeauna ambiţiile mai mari. Mă refer la cei de la Pietrari şi la alţii din împrejurimi. Important e să nu terminăm pe ultimul loc. Pe o poziţie la jumătatea clasamentului, 7 sau 8, cred că ar fi destul de bine în condiţiile actuale. Am la echipă numai băieţi cuminţi. Nu fac scandaluri pentru că le-am spus că în funcţie de cum se comportă pe teren propriu, aşa vor fi şi ei trataţi în deplasare. Dacă nu avem pentru ce lupta, la ce să ne omorâm pe teren? Mie nu-mi plac lucrurile astea. A fost o singură problemă la meciul acela cu Topologul Galicea în care s-a exagerat. N-a fost nimic din ce s-a spus, cum că la Bărbăteşti ar fi teroare. Şi la arbitri le spun întotdeauna să fie corecţi, nu trebuie să ţină cu noi, dar să nu ne fure. Oricum, părerea mea este aceea că multe chestii se întâmplă de la arbitri. Voit sau nevoit. Şi n-ar zice nimeni nimic, că toţi greşesc, vedem ce se întâmplă şi în Liga I, dar când vezi că vine câte unul pornit împotriva ta, chiar şi acasă, pe teren propriu, să te toace, atunci într-adevăr îţi fierbe sângele în vine…
Se naşte o altă echipă cu bani la Bărbăteşti

* Nu ar fi păcat ca într-o comună cu o bază sportivă atât de cochetă să nu se joace fotbal în Liga a III-a?

– Asta e, nu avem ce să facem. Rămâne de văzut ce drum va lua Sportul în continuare. Însă în privinţa echipei AS Bărbăteşti lucrurile sunt clare: mergem tot pe amatorism. Însă vreau să vă spun în premieră că deja s-a interesat cineva de baza noastră sportivă şi de această echipă. E vorba de un om cu bani, care practic ar vrea să se ocupe de ea, iar în doi ani de zile să o ducă în eşalonul de elită judeţean. Dacă va veni la Bărbăteşti, foarte bine, îi punem la dispoziţie terenul, facem un contract de folosinţă a acestuia, suntem dispuşi pentru orice variantă de colaborare.

* Spuneţi că s-a interesat cineva de echipă şi de baza sportivă. Ne puteţi spune despre cine e vorba?

– Este vorba de omul de afaceri Dumitrescu de la Dumcom. Am avut o ultimă discuţie şi acum două săptămâni, vrea să aducă jucători de valoare aici la AS Bărbăteşti… Dacă va veni pentru noi va fi o plăcere, îi vom acorda tot sprijinul. Cred că l-a atras în primul rând baza sportivă. I-a plăcut terenul, a auzit c-au jucat aici şi cei de la Sportul Rm. Vâlcea, aşa că probabil asta l-a determinat să facă un pas înainte. Vrea să-şi facă o echipă puternică. În situaţia în care preia echipa noastră, cea locală, sunteţi ca şi pregătiţi pentru a face noi o alta.

* Şi acest nou investitor se gândeşte doar la Liga a IV-a sau vrea să facă performanţă?

– În mod cert, vrea ca în câţiva ani buni să aducă jucători, să ajungă în Liga a III-a. Sigur vrea să facă performanţă. Din partea noastră are tot sprijinul. Am fost de acord cu tot ce-a propus în primă instanţă. Inclusiv să facem un contract de folosinţă a terenului, să nu trăiască cu impresia că poate la anul nu-l vom mai lăsa să joace aici pe terenul de fotbal. Le-am spus din start că nu le cer nici chirie. De asemenea, vom vedea dacă sunt jucători buni la AS Bărbăteşti, pe care ar putea să-i păstreze în lot, dacă acesta consideră că merită să joace la nivel înalt. Poate să-şi aleagă pe oricine. Vom merge în plus şi în zona Horezu pentru a căuta jucători tineri.

* Viitorul sună în continuare bine la Bărbăteşti?

– Într-adevăr. Dacă s-ar concretiza varianta asta cu echipa nouă, ar fi bine. Ar deveni tot o echipă cu pretenţii, cum au fost cei de la Sportul, care vrea să intre încă din primul an în Liga a IV-a, iar doi-trei ani de zile să ajungă mai sus. O să-i sun şi pe cei de la Sportul să vedem ce vor face în continuare, dacă se desfiinţează sau nu. Dacă vor continua să existe, eu cred că sigur vor juca tot la Bărbăteşti, n-au unde altundeva. Vom vedea acum ce va fi. Ne preocupă soarta fotbalului.

Continuă îmbunătăţirile la baza sportivă

* Pe baza sportivă pe care-o aveţi în localitate se poate face performanţă, se poate practica fotbal şi la nivel mai înalt?

– Se mai pot face unele retuşuri. Am făcut şi acel proiect prin care să obţinem finanţare guvernamentală pentru a moderniza baza actuală. Acum aşteptăm doar aprobarea. Încercăm să mai mărim puţin şi dimensiunile terenului, atât în lăţime, cât şi în lungime, cu câţiva metri, iar în ceea ce priveşte şcoala cu care se învecinează acesta, nu mai sunt probleme. Erau probleme pentru că se spărgeau geamurile, dar am montat acum acele grătare, totul e conform regulamentului. În condiţiile astea nu văd care-ar fi motivele pentru care nu s-ar omologa terenul şi pentru Liga a III-a. Vom începe lucrările şi la vestiare, avem deja încălzirea centrală realizată, urmează să cilindrăm terenul, să-l regazonăm. Mai avem în proiect amenajarea unei parcări lângă teren, plus procurarea unei plase cât mai înalte ca să nu mai ajungă mingea în stradă. Pe partea cu tribunele mai avem în plan să facem şi un teren de tenis de câmp, cu nocturnă şi cu tot ce trebuie. Avem suficient spaţiu pentru acest lucru. Ar fi ceva frumos, nimeni nu are aşa ceva în vreo comună din Vâlcea. Vom vedea cum ne orientăm, ce suprafaţă să folosim. Probabil vom opta pentru iarbă, nu pentru un teren artificial sau de zgură, care cred că ar fi mult prea costisitoare. La Bărbăteşti se va juca nu doar fotbal, ci şi tenis.

* Acest teren pe care doriţi să-l amenajaţi va fi realizat din fonduri proprii sau cheltuielile au fost incluse în acel proiect de finanţare al bazelor sportive?

– Îl facem noi, în particular. Găsim oameni de bine, cu bani, care, de altfel ne-au ajutat întotdeauna când am apelat. Cred că e în beneficiul tuturor. E pentru recreere, pentru distracţie, nu pentru altceva. Să aibă lumea unde să vină duminica. Poate peste câţiva ani de zile se poate face şi performanţă acolo.

* A avut de suferit suprafaţa de joc pentru că pe terenul de fotbal au jucat un an de zile două echipe?

– În nici un caz nu a avut de suferit. E o suprafaţă foarte bună. Poate să plouă în continuu o săptămână de zile şi tot se poate juca în condiţii normale. Puţine terenuri se pot compara cu cel de la Bărbăteşti. Ne-am zbătut să ajungem aici. La început, gazonul era – cum se zice – tot numai „un deal şi o vale”, dar până la urmă am reuşit să-l aducem la standardele dorite. Acum îl vom cilindra, vom pune din nou gazon. Anul trecut ne-am cam bătut joc de el, că a fost şi secetă şi l-am lăsat aşa, netuns, neudat. Acum avem pe cineva angajat permanent acolo, care se ocupă de teren, să nu intre oricine. Tunde gazonul, îl udă, are grijă să se păstreze în condiţii bune. 

* Dacă tot aveţi o bază sportivă bună, aveţi de gând să organizaţi competiţii cu echipele din împrejurimi, în afara campionatului, în perioadele de pauză?

– Am mai făcut noi competiţii din acestea între comune, dar am mers o dată la Tomşani şi când au văzut că i-am bătut şi eram gata să luăm cupa, ne-au scos afară de pe teren. Aşa că nu prea mai discutăm cu Pearcu. Nu ştie să piardă. Dar o să facem în continuare eforturi şi-n această privinţă, o să încercăm să organizăm şi astfel de întreceri sportive. Acum ne vom întâlni din nou cu cei din Tomşani în campionat. Au revenit în eşalonul nostru. Pentru noi, experienţa pe care-a avut Unirea în Liga a IV-a a fost un exemplu. Decât să ne zbatem să urcăm în alt eşalon, unde să fim cea mai slabă echipă, să încasăm goluri cu zecile, mai bine rămânem aici şi-i lăsăm pe alţii să facă pasul înainte, dintre cei care merită şi care au posibilităţi să se menţină la un nivel mai înalt.
Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button