Alte sporturi

Microbuz nou pentru CS Chimia

În primele luni ale anului 2007, după o lungă perioadă de aşteptare, Clubul Sportiv Chimia a reuşit să intre în posesia unui microbuz destinat special pentru deplasarea sportivilor la competiţiile din ţară. Preţul „afacerii”: un miliard de lei vechi, banii fiind viraţi clubului de către Agenţia Naţională pentru Sport. După câteva zile de bucurie, oficialii clubului vâlcean au ajuns însă la concluzia că microbuzul respectiv, de culoare galbenă, nu îndeplineşte toate condiţiile de confort pe care şi le-au dorit, aşa că s-au răzgândit şi au comandat un altul. „Microbuzul pe care l-am primit prima oară nu avea o instalaţie de aer condiţionat optimă, iar spaţiul dintre scaune era foarte îngust, încât sportivii parcă stăteau în picioare pe tot parcursul drumului”, au spus oficialii clubului Chimia. Acum însă, noul microbuz, care are culoarea albă, îndeplineşte toate condiţiile puse de club. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button