Liga II

Tot respectul pentru Mediaş

Cu toate că CSM-ul întâlnea pe teren propriu o echipă destul de incomodă, toată lumea era mai mult preocupată de ceea ce se întâmplă la Mediaş, acolo unde Gaz Metan primea vizita principalei contracandidate a vâlcenilor, Dacia Mioveni. La Vâlcea nici nu începuse meciul când la staţia de amplificare a stadionului s-a anunţat că Gaz Metan conduce pe Dacia cu 1-0 încă din minutul 2. În minutul 34 avea să fie 2-0 pe Mediaş după penaltiul executat de Prodan şi zarurile părea aruncate, CSM-ul la un pas de promovare. Însă, jucătorii lui Moldovan au fost la un pas de a întoarce soarta partidei în doar cinci minute, dar s-a dovedit că „Dumnezeu este vâlcean!”. Mai întâi Ionescu a redus din diferenţă după care Baicu a irosit un penalti pentru cei din Mioveni.

În partea secundă, Ion Moldovan a jucat totul pe cartea atacului, tactică care s-a dovedit devastatoare pentru cei de la Dacia pentru că, în minutul 76, tabela de la Mediaş arăta un uluitor 5-1. Găzarii au redus motoarele şi cei din Mioveni au mai reuşit să reducă din handicap, scorul final fiind 5-3.

Motivaţi de vâlceni?

Surse din anturajul echipei ardelene susţineau sâmbătă că echipa antrenată de Cristi Pustai ar fi primit 60000 de euro motivaţie suplimentară pentru a învinge pe Dacia Mioveni. Se pare că, oamenii din conducerea celor de la Mediaş ar agrea mai mult promovarea CSM-ului pentru că, aceleaşi surse spuneau că aceştia ar fi refuzat nu mai puţin de 200.000 de euro, sumă oferită de oameni din anturajul Daciei pentru a „o lăsa mai moale” în meciul disputat sâmbătă. În fine, cu bani sau fără bani, e bine că CSM Rm. Vâlcea ocupă în acest moment poziţia a doua în clasamentul seriei a II-a şi doar o minune ar mai putea face ca Vâlcea să nu aibă o echipă în prima divizie după 20 de ani. (R.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button