Administratie

Primarul din Câineni renunţă la cetăţenia română

• Niculiţă Fetelea se face neamţ get-beget

Urmează o ştire cu adevărat senzaţională. Nu, nu este vorba despre faptul că şeful IPJ este un om cinstit sau că Aurel Vlădoiu nu este mason, ci despre primarul din Câineni, Niculiţă Fetelea. Ei bine, acesta ne-a mărurisit că în circa două luni va obţine cetăţenia germană şi va emigra definitiv, cu soţie cu tot, în patria lui Boris Becker. Şi asta nu e tot: primarul îşi ia şi soţia cu el, pentru a se stabili alături de una dintre fiicele lui într-un orăşel din Germania. Fetelea este sătul de România şi intenţionează să renunţe definitiv la cetăţenia română.

El este decis însă să-şi termine mandatul de primar, care expiră anul viitor şi ţine morţiş să înceapă lucrările la alimentarea cu apă a comunei Câineni, pentru a lăsa ceva în urma sa. Aşadar, veşti triste pentru PNL, care rămâne fără unul dintre cei mai pitoreşti primari ai săi.   O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button