Liga V

Liderul, detronat la Stroeşti

* cei de la Mateeşti susţin că gazdele au primit 500 lei pentru victorie de la Dinamo Horezu

După un parcurs bun avut etape la rând, ALX Mateeşti pare a se împotmoli tocmai acum, pe final de campionat. În etapa recent disputată nu doar că a pierdut meciul, dar a şi cedat primul loc celor de la Dinamo Horezu. Se aşteptau să aibă un meci greu la Stroeşti, dar sperau într-un rezultat bun. Nu s-a întâmplat, însă, să fie aşa. „Am condus cu 1-0 încă din minutul 5, am fost egalaţi şi am pierdut pe final cu 2-1. Probabil c-au fost obosiţi băieţii, de la discotecă, şcoală sau ce-or mai fi avut în program”, a fost tot ce-a putut să comenteze reprezentantul celor de la Mateeşti, Cristi Deaconescu, strict referitor la evoluţia scorului, despre partida cu Lera, echipă care le-a generat căderea până pe locul 3.

Tot Deaconescu ne-a mai dat însă şi alte amănunte de „culise” ale acestui joc şi nu numai, care i-a nemulţumit pe cei din Mateeşti. „Au luptat pentru victoria asta. Au avut 500 de lei de la Dinamo Horezu. Ni i-au arătat înaintea meciului”, ne-a spus Deaconescu. În altă ordine de idei, deşi în urma rezultatelor din ultima rundă Ştiinţa Grădiştea a luat o opţiune serioasă în ceea ce priveşte lupta pentru primul loc, cei de la ALX se tem în continuare tot de horezeni, asta pentru că pe cei de la Grădiştea, în cazul în care s-ar afla pe primul loc, i-ar putea detrona în meciul direct dintre cele două. Se tem de deznodământul final, dar atâta timp cât mai există nişte variante, speră în continuare că vor putea termina campionatul în fruntea clasamentului.

Au primit o propunere „indecentă” din partea unui oficial al AJF

Diaconescu spune că speră până-n ultima clipă în promovare, dar cu condiţia ca meciurile să se joace pe teren, şi nu în culise. Temerile legate de acest lucru au pornit de la faptul că de curând un oficial al AJF-ului le-a dat de înţeles că au toate şansele să termine campionatul pe primul loc, dar ar fi bine să vândă locul celor de la Dinamo Rm. Vâlcea. Asta pentru că sunt deja 50 de milioane la AJF care aşteaptă să fie daţi echipei care va vinde locul în Liga a IV-a celor de la Dinamo. „Sper să se joace pe teren. Nu suntem de acord cu aceste jocuri de culise. Vrem să terminăm pe primul loc pentru a ajunge în Liga a IV-a, nu pentru a vinde locul altora. Deja mi s-a părut suspect faptul că ne-au schimbat arbitrul care trebuia să oficieze meciul cu Lera. Am înţeles că Buşi nu ştiu unde a trebuit să meargă, dar fusese delegat Dobrică şi până la urmă l-au trimis pe Mosor care-a permis jocul dur al gazdelor. Putea da şi un cartonaş roşu, dar n-a vrut să-i supere pe jucătorii gazdă”, a spus Cristi Deaconescu.

Lera, „arbitrul” seriei

Deşi a pierdut contactul cu primele două clasate, iar interesul pentru acest campionat ar fi putut să scadă, Lera Stroeşti continuă să-şi apere şansele pe teren în duelurile cu fruntaşele seriei a IV-a. Astfel, în runda desfăşurată la finele săptămânii trecute, jucătorii echipei din Stroeşti au izbutit să învingă la capătul unui meci extrem de disputat formaţia ALX Mateeşti cu scorul de 2-1, asta după ce la pauză oaspeţii se aflau în avantaj (1-0).
„Deşi au încercat unii să ne bage beţe-n roate, la insistenţele primarului nostru din Stroeşti, Tudor Istocescu, am decis să jucăm pe teren toate meciurile pe care le mai avem până la finalul sezonului. Suntem practic echipa care arbitrează promovarea în această serie din Liga a V-a. Peste două etape, la Stroeşti vine şi Dinamo Horezu şi vrem să le oferim de asemenea şi lor o replică pe măsură”, ne-a spus preşedintele grupării din Stroeşti, Marin Brutaru, cel ce îndeplineşte acum, după plecarea lui Ovidiu Mogoşanu la Forestierul Băbeni, alte două funcţii: delegat şi antrenor.

Baza sportivă din Stroeşti va fi modernizată

Dacă anul acesta nu s-a reuşit decât o comportare onorabilă în Liga a V-a, din sezonul viitor, oficialii echipei Lera Stroeşti se gândesc chiar să atace promovarea. Pentru ca visul să prindă contur este nevoie însă ca şi la baza sportivă din Stroeşti să se facă mici îmbunătăţiri. Iar pentru acest lucru s-a apelat la sprijinul primarului Istocescu, care-a promis să sprijine necondiţionat echipa de fotbal. „Există deja un proiect de modernizare a bazei sportive, în valoare de vreo 200 de milioane lei, cu vestiare, apă curentă, tribune. Acest proiect este ca şi aprobat, în această vară urmând a începe lucrările”, a încheiat preşedintele echipei Lera Stroeşti, Marin Brutaru.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button